Interviu Senatul a votat starea de criză la carburanți, dar ieftinirea va fi invizibilă pentru șoferi: „O lege pentru băieții deștepți”
Șoferii din România nu vor simți ieftiniri reale la pompă, deși Senatul a votat prelungirea stării de criză în energie până în toamna lui 2026 și a redus obligativitatea adaosului de biocarburant. Prin eliminarea tăierii TVA din proiectul final și adoptarea unei reduceri dinamice a accizei, ieftinirea motorinei este estimată la maximum 30 de bani pe litru, o măsură catalogată de analiști drept un simplu gest simbolic în favoarea marilor jucători din piață.

Senatul a votat luni prelungirea stării de criză pe piața carburanților până la 31 octombrie, eliminând însă din pachet scăderea TVA-ului la 19%. Măsura centrală a proiectului adoptat este un mecanism flexibil de reducere a accizei la motorină, cuplat între 5% și 25%. Totuși, analiștii consultați de „Adevărul” susțin că efectul acestei măsuri asupra prețurilor de la pompă va fi nesemnificativ.
Conform variantei adoptate de Senat, starea de criză ar urma să fie declarată pe teritoriul României, iar măsurile aferente să se aplice până la data de 31 octombrie 2026 inclusiv, cu posibilitatea reinstituirii și prelungirii ulterioare, pe perioade succesive de cel mult trei luni, printr-o hotărâre de Guvern, mecanism care permite adoptarea unor astfel de decizii chiar și de către guverne demisionare sau interimare, care nu pot emite ordonanțe de urgență.
Deși forma inițială a proiectului includea reducerea temporară a cotei de TVA la carburanți la 19% pe durata stării de criză, această prevedere a fost eliminată din textul adoptat de Senat.
Decizia este criticată de experta în energie Eugenia Gusilov. „Personal nu consider că acestea sunt cele mai bune sau mai eficiente măsuri care puteau fi luate, întrucât o reducere a TVA-ului ar fi avut un impact imediat mult mai mare și o scădere mai semnificativă. Totuși, chiar și așa, ceea ce avem acum este mai bun decât nimic, măcar s-au putut înțelege asupra unor măsuri, așa cum sunt ele”, a declarat aceasta, pentru „Adevărul”.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a criticat și mai aspru proiectul de lege adoptat de Senat.
Adevărul: Astăzi, în Senat, a fost adoptat un document privind redeclararea taxei pe piața carburanților, care prevede mai multe măsuri până la data de 31 octombrie. În cadrul acestui proiect, a fost eliminată însă reducerea TVA la carburanți. Cum evaluați dumneavoastră această mișcare?
Dumitru Chisăliță: După adoptarea acestui act normativ, efectele resimțite de consumatori vor fi extrem de reduse și, în mare parte, aproape imperceptibile. Singura măsură care ar putea aduce un oarecare avantaj este reducerea accizei, însă acest beneficiu este foarte mic în comparație cu creșterea semnificativă a prețurilor din prezent, iar celelalte prevederi nu vor avea niciun impact vizibil asupra consumatorului.
Prin urmare, această lege simulează mai degrabă un sprijin pentru consumatori, decât să le ofere un ajutor real, deoarece multe dintre măsurile incluse par să favorizeze anumite firme, mai degrabă decât să protejeze interesele consumatorilor. În ceea ce privește reducerea TVA-ului, aceasta era, în opinia mea, a doua măsură benefică din acest pachet, deoarece o scădere de la 19% ar fi avut un efect proporțional, adaptabil la fluctuațiile prețurilor la benzină și motorină, spre deosebire de măsurile statice, care nu țin cont de dinamica pieței.
Întrucât între momentul analizei și cel al aprobării accizei pot trece zile sau chiar săptămâni, consumatorii ar fi putut resimți beneficiile reducerii TVA, iar eliminarea acesteia a fost, din punctul meu de vedere, o decizie greșită. Consider că întregul pachet de măsuri ar fi trebuit să fie conceput în favoarea consumatorilor, nu pentru a servi intereselor băieților deștepți.
Mecanismul propus în proiectul de lege va duce la o ieftinire cu 34 de bani pe fiecare litru la pompă, a declarat deputatul PSD Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei. Cât va scădea prețul carburanților, potrivit analizelor dumneavoastră?
În analiza noastră, care ia în considerare atât dinamica prețurilor, cât și evoluția cotației Brent, a motorinei pe piața din Amsterdam, cursul de schimb leu-dolar, costurile cu asigurările și transportul, estimăm că prețul motorinei va ajunge între 9,62 și 9,85 de lei. Din punctul meu de vedere, motorina reprezintă elementul critic pentru România, fiind produsul petrolier cu cel mai mare volum de consum la nivelul pieței interne.
Motorina este cea mai importantă pentru economia României, deoarece susține transporturile și agricultura, iar prețul său influențează în mod direct costurile produselor și serviciilor, spre deosebire de benzină, care este utilizată într-o măsură mult mai mică de către companii. În urma aplicării noii legi, estimările mele arată că, în următoarele trei luni, prețul motorinei ar putea scădea cu 11 până la 30 de bani, situându-se între 9,62 și 9,85 de lei pe litru. În cazul benzinei, reducerea ar fi și mai mică, de aproximativ 10-15 bani, ceea ce înseamnă că efectul acestei legi este unul aproape nesemnificativ, putând fi considerat mai degrabă un gest simbolic decât o măsură cu impact real.
Ce măsuri ar fi trebuit să includă acest pachet pentru ca efectul să fie simțit și de consumator, nu doar de băieții deștepți din energie?
Prima problemă este modul defectuos de a legifera în criză, deoarece legile sunt făcute urgent și prost, după cum arată experiența ultimilor șase ani de crize energetice. Normal ar fi fost ca partidele să cadă de acord asupra unei legi valabile pe mai mulți ani, care să fie activată sau dezactivată administrativ, în funcție de evoluțiile pieței, pentru a evita pierderea de timp și conflictele politice de fiecare dată când apare o criză.
Senatul a adoptat legea privind reducerea temporară și graduală a accizei la motorină. Nazare avertizează: „Problema e riscul unei crize de aprovizionare”Al doilea aspect esențial este fiscalitatea ridicată din România, care este cea mai mare din regiune, iar pentru ca șoferii și consumatorii să simtă o scădere reală a prețurilor, trebuie acționat asupra fiscalității, deoarece impactul unei astfel de măsuri este imediat, concret și semnificativ.
Al treilea aspect important pe care îl identific este necesitatea modificării modului în care se stabilesc prețurile pe piața din România, deoarece, în prezent, acestea sunt raportate la prețul țițeiului la nivel european, ceea ce face ca motorina să fie cea mai scumpă din Europa din cauza unor factori conjuncturali specifici. Pentru a reduce acest impact, aș propune ruperea legăturii dintre prețul intern și cel al țițeiului european, chiar dacă această măsură nu ar însemna că motorina importată nu rămâne costisitoare, ci doar că am putea valorifica atât importurile de țiței la prețuri mai mici, cât și producția internă, astfel încât o schimbare a mecanismului de formare a prețurilor ar conduce, în mod firesc, la o scădere a acestora.
Am propus astăzi, printr-un material înaintat colegilor și unor parlamentari, regândirea modului în care sunt suprataxate companiile, deoarece, de șase ani și chiar de la liberalizarea prețurilor la gaze și energie am tot introdus taxe sub pretextul protejării consumatorului vulnerabil, dar nu am protejat pe nimeni, iar România a rămas cea mai săracă țară energetică din regiune, iar banii obținuți din aceste taxe au fost folosiți în bugetul de stat pentru alte scopuri decât sprijinirea consumatorilor. Astfel, în loc să ajutăm cu adevărat oamenii, am adăugat doar o nouă povară fiscală, care, în final, tot de consumatori este plătită, în timp ce scopul real ar fi ca șoferii să simtă efectiv, atunci când alimentează, că prețul la pompă este mai mic.
Ce prevede proiectul adoptat de Senat
Senatul a aprobat luni, 27 iulie, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege care prevede redeclararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, precum și instituirea unor măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți. Actul normativ urmează să fie transmis Camerei Deputaților, care deține rolul de for decizional în acest caz, iar potrivit formei adoptate de Senat, situația de criză ar urma să fie declarată pe teritoriul României, măsurile urmând să se aplice până la 31 octombrie 2026 inclusiv.
Starea de criză poate fi reinstituită și prelungită ulterior prin hotărâre de Guvern, pe perioade succesive de cel mult trei luni. Acest mecanism legislativ ar permite adoptarea unor decizii în acest domeniu chiar și de către guvernele interimare sau demisionare, care, în mod normal, au atribuții limitate și nu pot emite ordonanțe de urgență. Forma inițială a proiectului prevedea reducerea temporară a cotei de TVA la carburanți la 19% pe durata situației de criză, însă această prevedere a fost eliminată în cursul dezbaterilor din Senat.
Fost ministru al Energiei: „Când piața carburanților intră în criză, statul nu are voie să privească de pe margine”. Cum vor fi reduse accizelePrincipala noutate introdusă prin amendamentele admise este un mecanism dinamic de diminuare a accizei la motorină, care înlocuiește reducerea fixă propusă inițial. Potrivit acestui mecanism, acciza aplicabilă motorinei standard comercializate pe piața internă ar urma să fie diminuată gradual, cu un procent cuprins între 5% și 25%, dar numai atunci când indicatorii de piață justifică aplicarea măsurii.
Nivelul reducerii se stabilește în funcție de doi indicatori analizați cumulativ: variația cotațiilor Platts pentru motorină și variația prețului mediu la pompă al motorinei standard. În cazul în care, în urma analizei, condițiile de activare nu mai sunt îndeplinite, nivelul diminuării accizei aplicabil pentru segmentul bilunar următor va fi 0%, ceea ce înseamnă că mecanismul se dezactivează automat. Ministerul Finanțelor va analiza de două ori pe lună evoluția indicatorilor, pe baza datelor oficiale transmise de Consiliul Concurenței, și va publica nivelul diminuării accizei pe propria pagină de internet, iar reducerea se va aplica începând cu prima zi a segmentului bilunar următor.
Proiectul prevede și reinstituirea plafonării adaosului comercial la benzină și motorină, la nivelul mediu practicat în anul 2025. Față de forma anterioară a măsurii, limita maximă a adaosului comercial ar urma să fie majorată o singură dată, cu rata inflației aferente anului 2025, după intrarea în vigoare a legii.
De asemenea, proiectul reia și alte măsuri aplicate anterior până la 1 iulie, printre care controlul exporturilor și al livrărilor intracomunitare de motorină și țiței, care ar urma să poată fi realizate doar cu acordul prealabil al autorităților competente. O altă prevedere vizează diminuarea conținutului obligatoriu de biocarburant din benzină și motorină, de la 8% la 2%, pe întreaga durată a situației de criză.
Forma adoptată de Senat include și reinstituirea unei contribuții pe venituri excepționale pentru anumite companii din sectorul petrolier. Pentru contribuabilii care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României și obțin venituri din comercializarea acestuia, contribuția se calculează prin aplicarea unei cote de 60% asupra veniturilor obținute din diferența dintre prețul de vânzare pe baril și echivalentul în lei al cotației de 70 de dolari pe baril.























































