Șantierul Damen Mangalia, aproape de colaps. Statul refuză să se implice, deși a rămas acționar majoritar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un colos industrial din România se află aproape de colaps, după ce investitorul principal a anunțat în vară că se retrage din afacere, lăsând la latitudinea statului român să gestioneze situația.

Șantierul Damen din Mangalia
Șantierul Damen Mangalia are probleme serioase de când olendezii au anunțat că se retrag

La începutul lunii august a.c., Damen Holding anunța că prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen cu privire la Șantierul Mangalia.

Concret, Legea nu a mai preluat și excepția unde se încadra Șantierul Damen Mangalia, întrucât Comisia Europeană nu a mai acceptat vreo excepție.  Investitorul olandez a considerat că acest lucru încalcă memorandumul încheiat cu statul român în 2018 și a anunțat, în august, că se va retrage de tot din afacerea de la Mangalia, urmând să rămână, în România, doar la șantierul naval de la Galați.

Ca atare, în urma retragerii Damen Holding din acționariat, statul român a rămas acționar majoritar, intrând în atribuțiile sale să găsească noi comenzi pentru șantier și, evident, finanțare pentru plata salariilor.

Numai că, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 9 septembrie, când reprezentanții companiei au supus aprobării solicitarea adresată statului român de a finanța salariile angajaților, aceștia s-au izbit de un refuz.

Reprezentanții Ministerului Economiei în AGA au refuzat finanțarea și nu au semnat. Documentul nu a fost semnat nici la cea de-a doua AGA din 11 septembrie”, au declarat surse avizate pentru „Adevărul”.

Astfel, salariile oamenilor din șantierul Damen Mangalia au fost plătite cu greutate, din puținii bani care mai existau în conturi, bani care se vor termina rapid în lipsa comenzilor, de aducerea cărora nu se mai ocupă nimeni, în ciuda asigurărilor pe care Ministerul Economiei le-a dat în vară.

Damen a rămas în România, la Galați

La 11 august, Damen Holding informa că decizia de retragere privește doar șantierul din Mangalia, nu și pe cel din Galați.

Damen Holding B.V. (Damen) a luat act de difuzarea extinsă în presă și interesul public cu privire la situația Șantierului Mangalia. Având în vedere lipsa de claritate a mai multor narative, compania noastră ar dori să prezinte următoarele precizări. Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați. Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă și Damen este lipsit de controlul operațional și managerial, prin încălcarea totală a acordului inițial de către statul român, de unde și dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar și în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România. Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023. Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate. Soluția nu este să se formeze comitete și comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puțin și prea târziu. Mai mult, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate și nu are discuții în prezent cu nicio comisie”, informa compania la data de 11 august.

Potrivit informațiilor „Adevărul” situația de la Damen Mangalia nu s-a ameliorat deloc, deși au trecut mai bine de două luni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite