Vești bune pentru milioane de români. Salariul minim va crește de la 1 octombrie 2023. Ce se întâmplă cu pensiile
0Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că planul Guvernului e de a crește salariul minim la 3.300 de lei de la 1 octombrie, încă nefiind stabilită noua mărire de la 1 ianuarie 2024.
„Deciziile pe care le avem într-adevăr la coaliţia de guvernare sunt cele legate de salariul minim şi creşterea acestuia care a fost agreată, în principiu, în coaliţia de guvernare. În discuţii a fost data de 1 octombrie şi a fost discuţia pe 3.300 lei. Cea de la 1 ianuarie, să vedem cum vor evolua lucrurile la nivelul coaliţiei. Vă daţi seama că este o decizie care ţine de coaliţie şi felul în care se vor derula aceste discuţii, probabil în perioada următoare în ceea ce priveşte salariul minim pe economie. Este în acelaşi timp şi un angajament pe care partidele l-au luat inclusiv prin programul de guvernare care a fost aprobat la momentul la care Guvernul Ciolacu şi-a început mandatul”, a afirmat Marcel Boloș, într-un interviu pentru Antena 3 CNN.
Legat de cei 200 de lei care nu erau impozitați, ministrul a subliniat că era o dispoziție tranzitorie, iar în momentul de față nu se știe dacă va fi păstrată sau nu neimpozitarea.
„Aceşti 200 lei erau daţi pe o perioadă de un an de zile şi aici urmează să se ia o decizie finală cu privire la cei 200 lei pe care îi avem ca deducere din impozitul pe venit”, a punctat demnitarul din Guvernul Ciolacu.
Și pensiile ar urma să crească cu 14%
Marcel Boloș a confirmat și faptul că va avea loc o creștere a pensiilor de la 1 ianuarie 2024.
„Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. (...) În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare", a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, acestea ar urma să fie impozitate cu 20-25%, a mai precizat Boloş. „Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem”, potrivit Antena 3 CNN.