Rusia și SUA poartă discuții privind reluarea livărilor de gaze rusești către Europa. Trump forțează un acord de pace

0
Publicat:

Problema livrărilor de gaze rusești către Europa este discutată în cadrul discuțiilor dintre Rusia și Statele Unite, a declarat vineri, 9 mai 2025, un oficial de la Kremlin, citat de agenția de presă de stat TASS. 

Gazprom a oprit livrările prin conducte către Europa FOTO: Arhivă, Adevărul
Gazprom a oprit livrările prin conducte către Europa FOTO: Arhivă, Adevărul

Exporturile de gaze rusești către Europa au fost reduse după ce conductele Nord Stream de sub Marea Baltică au fost aruncate în aer în 2022.

La începutul acestui an, fluxurile de gaze prin Ucraina s-au oprit după ce Kievul a refuzat să reînnoiască un acord de tranzit din cauza războiului, scrie reuters.

Acum, însă, președintele american Donald Trump face presiuni pentru pace în Ucraina, crescând perspectivele unei dezghețări a legăturilor în domeniul gazelor.  El forțează un acord de pace în Ucraina, sugerând că redeschiderea pieței europene de gaze pentru Rusia ar putea contribui la aceasta.

Mai multe surse de încredere au declarat pentru publicația citată că, oficiali de la Washington și Moscova, au purtat discuții despre contribuția SUA la relansarea vânzărilor de gaze rusești către continent.

Restabilirea rolului Moscovei pe piața UE a gazelor naturale ar putea contribui la progresul negocierilor cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina.

„Ridicăm această problemă cu americanii”, a declarat Yury Ushakov, consilier superior al Kremlinului, citat de agenția de presă Interfax, când a fost întrebat dacă se discută despre relansarea livrărilor de gaze rusești.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite