Românii au călătorit mai mult în vacanţa de Rusalii, dar cei mai mulţi bani s-au dus tot pe mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revolut Stays vacante calatorii

Românii au călătorit mai mult de Rusalii în 2022 decât anul trecut, dar cea mai mare parte a bugetului cheltuit a fost alocat cumpărăturilor de produse alimentare (26%), urmate de serviciile de alimentaţie publică şi restaurante (19%) şi transport (16%).

Week-end-ul prelungit de Rusalii (10 - 13 iunie 2022) i-a făcut pe mulţi dintre clienţii Revolut din România să călătorească în străinătate şi să cheltuiască aproape dublu faţă de cât au cheltuit anul trecut, în mini-vacanţa ocazionată de aceeaşi sărbătoare (18 - 21 iunie 2021). Suma totală a plăţilor realizate cu Revolut a crescut cu 82% faţă de anul trecut, iar numărul tranzacţiilor realizate în străinătate s-a ridicat la peste 1 milion, după cum arată datele* prelucrate de super-aplicaţia financiară Revolut. 

Numărul utilizatorilor Revolut care au ales să petreacă această mini-vacanţă în străinătate a fost cu 68% mai mare decât în acelaşi context din 2021, unul din zece utilizatori de Revolut preferând să petreacă acest week-end prelungit în afara graniţelor ţării. Principalele destinaţii au fost: Grecia, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria şi Germania.

Un client Revolut a efectuat tranzacţii a căror valoare totală, în această perioadă, a fost de aproximativ 220 RON în medie per utilizator. Pentru cazare, un client Revolut a plătit, în medie, 790 RON, aproape dublu faţă de anul trecut, iar pentru serviciile de închiriere vehicule - aproximativ 1.460 RON/ utilizator. De asemenea, bugetul mediu cheltuit pentru atracţii turistice, vizite la muzee şi suveniruri a fost de aproximativ 155 RON/ utilizator. 

Cea mai mare sumă cheltuită de utilizatorii români, în mini-vacanţa de Rusalii în străinătate, a fost înregistrată pentru categoria ”produse alimentare”, care a marcat şi o creştere cu 78% faţă de anul anterior şi a reprezentat 26% din bugetul total. Pe locul următor în topul bugetelor cheltuite s-au aflat restaurantele (+92% comparativ cu 2021 şi 19% din bugetul total), iar pe trei au figurat cheltuielile cu transportul, care s-a dublat faţă de 2021 şi au ajuns la 16% din totalul cheltuielilor realizate cu Revolut. Cea mai mare creştere comparativ cu anul trecut a fost înregistrată în privinţa bugetului alocat pentru divertisment. Utilizatorii români au cheltuit cu 127% mai mult pentru atracţii şi divertisment în timpul mini-vacanţei de Rusalii din 2022 faţă de 2021. 

Cele mai multe tranzacţii au fost efectuate pentru cumpărăturile din magazine alimentare şi supermarket-uri (350.000 de tranzacţii), urmate de  plata consumaţiei în baruri, cafenele şi bistrouri (113.000) şi achiziţiile din benzinării (91.000). 

Dacă ne uităm la repartiţia pe vârste, putem constata că segmentul 25-34 de ani s-a menţinut pe prima poziţie, după suma totală a plăţilor efectuate cu Revolut, în perioada menţionată, cu o pondere de 35%. Faţă de anul trecut, milenialii au cheltuit cu 77% mai mult. La foarte mică distanţă s-a aflat categoria 35-44 de ani, cu o pondere de 33% în suma totală cheltuită în străinătate cu Revolut. Însă categoria de vârstă 35-44 de ani este pe primul loc, şi anul acesta, după suma medie/ utilizator cheltuită de mini-vacanţa de Rusalii, cu 370 RON, în creştere faţă de 2021 cu 11%. 

Recordul în privinţa valorii medii/ tranzacţie aparţine categoriei de vârstă 55-64 de ani, care a făcut achiziţii de aproximativ 103 RON/ tranzacţie, cu Revolut, în perioada analizată.    

Aceste date nu iau în calcul achiziţiile făcute în perioada anterioară pentru serviciile de transport aerian (biletele de avion) sau serviciile achitate înainte de a sosi efectiv la cazare sau la locul de petrecere a sejurului. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite