România, pusă în întârziere de CE pentru nerezolvarea prețurilor la energie. Guvernul asigură că plafonarea rămâne menținută
0Ministerul Energiei a transmis că România a primit o scrisoare de punere în întârziere de la Comisia Europeană (CE) deoarece nu a rezolvat problema privind prețurile la energie și gaze.

„România a introdus măsuri naţionale care impun anumitor producători de energie electrică să contribuie cu toate veniturile care depăşesc un anumit prag de preţ la un fond de tranziţie energetică şi obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producţia lor la preţuri fixe anumitor clienţi”, transmite CE.
Astfel, CE a inițiat o procedură de neîndeplinire a obligațiilor și a trimis o scrisoare de punere în întârziere, căreia România are două luni pentru a-i răspunde.
Ministerul Energiei anunță că a luat în vedere solicitările Comisiei Europene în ceea ce privesc măsurile legislative care nu permit producătorilor să stabilească un preț angro al energiei, gazelor, precum și exportului de gaze și restrâng astfel libertatea pieței.
Totuși, asigură că schema de compensare și plafonare va rămâne în vigoare, conform legii, până la 1 aprilie 2025. Potrivit comunicatului instituției, această măsură a fost luată în contextul crizei energetice din Europa, pentru a nu afecta cu prețurile foarte mari consumatorii, gospodăriile și instituțiile publice importante.
„Aceasta nu reprezintă o condamnare sau sancţiune, ci un apel la clarificare şi ajustare a legislaţiei naţionale pentru a fi conformă cu normele Uniunii Europene”, afirmă Ministerul Energiei.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, afirmă că se află în colaborare cu CE în găsirea unor soluții, și că măsurile luate privind plafonarea nu au avut decât scopul de a proteja cetățenii de prețurile foarte mari la energie.
”Mesajul nostru este clar: dialog deschis şi adaptare la contextul european, dar şi de responsabilitate faţă de cetăţeni, în această iarnă, preţurile în facturi rămân plafonate. România va ridica în cadrul reuniunii Consiliului Energie din 15 octombrie problemele structurale de infrastructură care contribuie direct la creşterea preţurilor la energie în Europa de Sud-Est. Congestiile transfrontaliere şi capacitatea limitată de interconectare împiedică pieţele din regiune să beneficieze de stabilitatea preţurilor observată în alte părţi ale Uniunii Europene.”, afirmă Burduja.
Ministerul Energiei subliniază că va evalua și ajusta măsurile pentru a se încadra în cerințele UE, pe măsură ce situația energetică se stabilizează.
”Pe măsură ce situaţia energetică se stabilizează, România va evalua şi ajusta măsurile astfel încât să respecte mai bine normele UE, dar fără a compromite protecţia populaţiei şi stabilitatea pieţei interne”, mai spune ministerul Energiei.