România produce energie ieftină, dar consumatorii plătesc scump. Explicația unui expert

România dispune de hidrocentrale, reactoare nucleare și gaze naturale, resurse care îi permit să producă o parte din electricitate la costuri competitive. Acest avantaj nu se regăsește însă automat în prețul plătit de consumatori. Unul dintre motive este mecanismul prin care se formează prețul pe piața angro: o centrală care produce energie mai scumpă poate stabili prețul pentru întreaga cantitate tranzacționată într-un anumit interval.

România produce energie ieftină, dar facturile nu sunt deloc mici Foto: iStock

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) a readus în atenție efectele reorganizării sistemului energetic de la începutul anilor 2000, când producătorii au fost separați în companii distincte.

Cum ajunge energia ieftină să fie vândută scump

Prețul energiei electrice nu este stabilit exclusiv în funcție de costul de producție al fiecărei centrale. Pe piața angro, ofertele sunt ordonate în funcție de preț, iar producția este selectată până când cererea poate fi acoperită. În mecanismul prețului marginal uniform, ultima ofertă necesară pentru acoperirea consumului poate determina prețul plătit pentru întreaga cantitate tranzacționată în intervalul respectiv.

Acest principiu, cunoscut drept „merit order”, poate face ca energia produsă din surse cu costuri reduse să fie remunerată la același preț ca energia provenită de la o centrală mai scumpă.

Un exemplu simplificat ilustrează mecanismul. Într-o anumită oră, consumul este de 100 MWh. Parcurile fotovoltaice oferă 40 MWh la 60 de euro/MWh, hidrocentralele furnizează alți 40 MWh la 115 euro/MWh, iar o centrală pe gaze oferă ultimii 20 MWh la 180 de euro/MWh.

Primele două surse acoperă 80% din consum. Pentru a satisface întreaga cerere, este însă necesară și oferta centralei pe gaze. Dacă toate cele trei oferte sunt acceptate într-o piață cu preț marginal uniform, prețul de decontare poate ajunge la 180 de euro/MWh pentru toată energia tranzacționată.

În acest scenariu, energia fotovoltaică și cea hidro sunt remunerate la același preț ca energia produsă de centrala pe gaze, deși ofertele lor au fost de 60, respectiv 115 euro/MWh.

Costul total al ofertelor este de 10.600 de euro, în timp ce valoarea celor 100 MWh la prețul marginal de 180 de euro/MWh ajunge la 18.000 de euro. Diferența ilustrează efectul mecanismului de stabilire a prețului, fără să reprezinte automat profitul net al producătorilor.

Dumitru Chisăliță consideră că acest sistem diminuează avantajul României, care dispune de surse importante de producție cu costuri relativ reduse.

„Am organizat separat costurile de producție, dar am păstrat un mecanism care poate uniformiza prețurile de vânzare la nivelul ofertei marginale scumpe”, scrie președintele AEI.

Prețul marginal are însă și o funcție economică: reflectă costul necesar pentru acoperirea întregii cereri și transmite semnale privind nevoia de capacități suplimentare de producție. Prețul angro nu este nici singura componentă a facturii, care include și tarife de transport și distribuție, taxe și alte costuri.

Reorganizarea sistemului energetic și separarea producătorilor

Chisăliță leagă problema prețurilor și de restructurarea sistemului energetic românesc de la începutul anilor 2000. Reorganizarea fostului CONEL a dus la separarea unor activități în societăți independente, iar producția hidro, nucleară și termo a ajuns să funcționeze în structuri comerciale distincte.

Fiecare companie și-a dezvoltat propriile obiective de investiții, strategii comerciale și rezultate financiare. În opinia președintelui AEI, această organizare a redus capacitatea de a gestiona resursele energetice ca pe un portofoliu integrat.

„România a confundat concurența cu fragmentarea, a confundat optimizarea costurilor prin mix energetic echilibrat cu merit order”, afirmă Chisăliță.

Sursele de producție au roluri complementare în funcționarea sistemului. Hidrocentralele pot asigura flexibilitate, centralele nucleare furnizează producție stabilă, iar centralele pe gaze pot răspunde variațiilor de consum și producție, în funcție de disponibilitatea lor. Producția eoliană și fotovoltaică completează mixul energetic, dar depinde de condițiile meteorologice.

Gestionarea coordonată a acestor capacități poate contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor și la planificarea investițiilor. În schimb, atunci când companiile funcționează separat, fiecare urmărește în primul rând propriile venituri, costuri și obiective comerciale.

Chisăliță susține că această fragmentare a slăbit perspectiva optimizării întregului sistem energetic național. Separarea societăților nu elimină însă, în sine, mecanismul prețului marginal, iar reunirea lor nu ar garanta automat reducerea facturilor. Efectele unei eventuale reorganizări ar depinde de modul în care ar fi administrate companiile și de regulile aplicate pieței.

Cum se transmite prețul pieței către consumatori

Atunci când prețul angro crește, producătorii care își vând energia la acel preț pot obține venituri mai mari în raport cu propriile costuri de producție. În același timp, furnizorii care achiziționează energie la prețuri ridicate se confruntă cu cheltuieli mai mari, care se pot reflecta în ofertele comerciale și, în timp, în facturile consumatorilor.

Impactul diferă în funcție de contractele de achiziție și de furnizare, de cantitățile tranzacționate pe termen scurt și de celelalte costuri incluse în prețul final. Prin urmare, prețul marginal ridicat nu se transferă automat și integral în toate facturile.

Chisăliță rezumă problema printr-o formulare tranșantă: „Problema României este că avantajul energiei ieftine poate rămâne în profitul producătorilor, în timp ce prețul energiei scumpe ajunge în facturile consumatorilor”.

Președintele AEI atrage atenția asupra diferenței dintre costul producerii energiei și prețul la care aceasta este vândută. „Altfel, avem producție ieftină, companii profitabile și consumatori care continuă să cumpere scump”, susține acesta.

Pentru a cuantifica efectul asupra consumatorilor din România, trebuie luate în calcul costurile reale ale producătorilor, veniturile obținute, contractele comerciale și structura facturilor. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție nu reprezintă automat profitul net, deoarece companiile au și cheltuieli de operare, mentenanță, finanțare și investiții.

Contractele pe termen lung și investițiile, printre soluțiile posibile

Contractele pe termen lung pot reduce expunerea consumatorilor industriali la fluctuațiile pieței și pot oferi producătorilor venituri mai previzibile. Contractele pentru diferență pot stabiliza veniturile unor producători și, în funcție de regulile schemei, pot permite recuperarea unor venituri suplimentare atunci când prețurile depășesc nivelurile convenite.

Investițiile în stocarea energiei, modernizarea rețelelor și dezvoltarea capacităților flexibile pot contribui, la rândul lor, la reducerea situațiilor în care sistemul are nevoie de energie scumpă pentru a acoperi cererea.

O eventuală reorganizare a companiilor energetice ar necesita o evaluare distinctă a economiilor posibile, a costurilor administrative, a eficienței investițiilor și a efectelor asupra concurenței. Integrarea unor activități ar putea îmbunătăți coordonarea producției, dar rezultatul pentru consumatori ar depinde de existența unor mecanisme concrete prin care beneficiile să se reflecte în prețuri.

Avantajul energetic al României, între producție și factură

România dispune de un mix energetic diversificat, cu hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Acest mix oferă posibilitatea producerii de electricitate din surse cu structuri de cost diferite, dar avantajul nu se transferă automat către consumatori.

Dumitru Chisăliță critică atât organizarea separată a companiilor de producție, cât și mecanismul de formare a prețului pe piața angro. El consideră că reformele de la începutul anilor 2000 au pus accentul pe separarea activităților și pe concurența dintre companii, fără să păstreze suficient perspectiva optimizării întregului sistem energetic.

„Cea mai mare greșeală a reformei energetice de la începutul anilor 2000 nu a fost liberalizarea pieței în sine, ci faptul că România a confundat concurența cu fragmentarea, a confundat optimizarea costurilor prin mix energetic echilibrat cu ordinul de merit”, susține președintele AEI.

Analiza sa pune în discuție modul în care România valorifică resursele energetice și distribuie beneficiile economice ale producției. Prețul marginal poate explica de ce energia cu un cost de producție redus ajunge să fie tranzacționată la un preț ridicat, în timp ce organizarea companiilor influențează coordonarea producției, investițiile și strategiile comerciale.

Pentru consumatori, rezultatul depinde de întregul lanț: de la costul producerii electricității și mecanismul de tranzacționare până la contractele furnizorilor și componentele facturii finale. Transformarea resurselor interne într-un avantaj economic presupune atât o producție competitivă, cât și reguli și mecanisme care să permită transmiterea unei părți cât mai mari din acest avantaj către populație și industrie.