România, pe lista statelor UE cu cele mai mari emisii de metan din sectorul energetic

0
Publicat:

Potrivit unui nou raport, România este una dintre țările UE cu cea mai mare cantitate de emisii de metan. În anul 2019, producătorii de petrol din țară au emis o cantitate de 120 de kilotone de metan.

Gaze cu efect de seră
Țara noastră se află pe lista statelor Ue cu cele mai mari emisii de metal din sectorul energetic

Cantitatea imensă de emisii reprezintă o pierdere financiară de aproximativ 120 de kilotone de metan, după cum arată noile date ale studiului științific coordonat de Observatorul Internațional de Emisii de Metan al Universității din Utrecht şi Environmental Defense Fund (UNEP), citat de 2Celsius.

În acelaşi timp, din informaţiile cuprinse în Inventarul de gaze cu efect de seră reiese faptul că România este al doilea mare producător de petrol şi gaze din Uniunea Europeană (UE) şi se află printre statele-membre cu cele mai mari emisii anuale de metan raportate din sectorul energetic.

Rezultatele acestui studiu sunt dovada clară că România trebuie să facă tranziţia pentru a încorpora următorul nivel metodologic de raportare a datelor privind emisiile de metan din sectorul energetic. În momentul de faţă, raportările nu conţin măsurători directe, doar estimări generale. O raportare adecvată a acestor emisii, laolaltă cu programe de detectare a scurgerilor şi reparaţii şi reducerea ventilării la faclă, ne va ajuta şi să profităm de beneficiile pe care le putem obţine prin reducerea emisiilor, precum dependenţa mai mică de importuri de gaze fosile”, a declarat Mihai Stoica, directorul executiv al 2Celsius.

Conform raportului, este posibil ca inventarul naţional să fi subestimat emisiile de metan cu cel puţin 2,5 ori în anul analizat. „Metanul irosit - principala componentă a gazului natural - echivalează cu o pierdere financiară de aproximativ 90 de milioane de euro şi ar fi putut alimenta aproximativ un milion de locuinţe timp de un an întreg”, notează sursa citată.

Concluziile noastre arată că România are o oportunitate uriaşă de a reduce emisiile de metan. Prin detectarea şi repararea mai frecventă a scurgerilor şi prin oprirea ventilaţiei, ţara ar putea capta gazul, care altfel ar fi irosit, să-l aducă pe piaţă şi să ne protejeze clima. Dar România nu este un caz unic. Economii similare ar putea fi realizate de industrie în multe locuri”, a explicat Daniel Zavala-Araiza, cercetător în cadrul Environmental Defense Fund.

Emisiile de metan sunt motivul pentru o treime din încălzirea globală

Cercetările evidenţiază că metanul provenit din exploatările de combustibili fosili, din agricultură şi din alte industrii provoacă aproximativ o treime din încălzirea globală actuală.

Acest studiu confirmă importanţa unor date solide, transparente şi uşor de utilizat pentru a determina reduceri importante ale emisiilor de metan, deoarece operatorii şi reprezentanţii guvernamentali dispun acum de informaţiile potrivite pentru a direcţiona acţiunile de atenuare. Suntem încurajaţi de acţiunile pe care Guvernul României şi Comisia Europeană le întreprind pe acest front şi sperăm să vedem că operatorii de petrol şi gaze din România continuă să adopte standardul de raportare şi de atenuare ale parteneriatului pentru metan din industria de petrol şi gaze, OGMP 2.0 al UNEP. Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm cu guvernul român şi cu actorii industriali pentru a ne asigura că angajamentele lor se transformă în reduceri credibile pe termen scurt”, a subliniat Manfredi Caltagirone, şeful Observatorului internaţional al emisiilor de metan al UNEP.

Observatorul Internaţional al Emisiilor de Metan al UNEP colectează, reconciliază şi integrează date empirice privind emisiile de metan în timp aproape real, inclusiv date satelitare de la MethaneSAT, pentru a oferi o transparenţă fără precedent şi date care să ajute la concentrarea eforturilor de reducere a emisiilor de metan şi să contribuie în mod semnificativ la menţinerea sub control a temperaturilor în creştere.

Totodată, una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale non-profit din lume, Environmental Defense Fund creează soluţii transformaţionale pentru cele mai grave probleme de mediu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite