România, obligată să recupereze ajutoarele de stat acordate Oltchim, companie abia cumpărată de Ştefan Vuza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltchim

Comisia Europeană a constatat că, de la privatizarea eşuată a societăţii petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, aceasta a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro.

Privatizarea eşuată la care face referire este cea în care Dan Diaconescu, pe-atunci patronul televiziunii OTV, a vânturat un sac de bani în faţa comisiei de privatizare, pentru ca într-un final să se dovedească, de fapt, că nu avea bani suficienţi.

Acum, la şase ani de la acea tentativă de privatizare, după ce combinatul abia a fost vândut omului de afaceri Ştefan Vuza, patronul Chimcomplex, Comisia Europeană cere României să recupereze aceste ajutoare de la Oltchim.

În acelaşi timp, Comisia a concluzionat că, deoarece au achiziţionat activele în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior societăţii Oltchim. Aceasta înseamnă că răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim.

„De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigaţiei am constatat că măsurile respective au conferit societăţii un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În acelaşi timp, vânzarea majorităţii activelor Oltchim în condiţiile pieţei poate asigura un viitor durabil pentru activităţile economice ale societăţii, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Statul român deţine o participaţie de control de 54,8 % în cadrul societăţii. În ianuarie 2013, Oltchim a intrat în insolvenţă.

În aprilie 2016, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societăţii Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special:

        neexecutarea silită a datoriilor şi acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din septembrie 2012;

        anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane EUR de către AAAS şi de către diferite întreprinderi de stat şi

        continuarea furnizărilor, de către statul român şi de către întreprinderi de stat (CET Govora şi Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a societăţii.

Comisia a constatat că, în cazul de faţă, niciun creditor operând în economia de piaţă nu ar fi fost de acord să anuleze datoriile existente ale Oltchim sau să continue furnizările către această societate în condiţiile în care AAAS şi alţi creditori aflaţi în proprietatea statului au făcut-o în 2015. Prin urmare, măsurile de sprijin public constituie ajutor de stat în sensul normelor UE.

Ulterior, Comisia a evaluat aceste măsuri în conformitate cu normele UE aplicabile privind ajutoarele de stat, şi anume Orientările din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvare şi restructurare. Orientările îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi impun, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei să fie limitate.

În cazul de faţă, Comisiei nu i-a fost notificat niciun astfel de plan de restructurare. În plus, Comisia a constatat că nu a existat nicio contribuţie vizibilă din partea investitorilor la costurile de restructurare ale societăţii.

Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanţarea publică acordată de România societăţii Oltchim, de aproximativ 335 de milioane EUR plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat şi trebuie să fie recuperată de România.

Vânzarea activelor Oltchim

Pentru a stabili dacă ajutoarele au fost transferate noilor proprietari în urma vânzării de active, Comisia a evaluat dacă există continuitate economică între noul şi fostul proprietar. Comisia utilizează o serie de indicatori, cum ar fi obiectul tranzacţiei (activele, pasivele şi resursele umane transferate, vânzarea de pachete de active), momentul vânzării, preţul de vânzare şi procesul de vânzare, precum şi identitatea cumpărătorului.

La momentul iniţierii investigaţiei detaliate, Comisia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că procesul de privatizare a Oltchim ar putea conduce la o continuitate economică între Oltchim şi viitorul cumpărător (viitorii cumpărători).

După iniţierea procedurii oficiale de către Comisie, autorităţile române au modificat însă condiţiile de vânzare a activelor Oltchim. În special, investitorilor interesaţi li s-a permis să liciteze pentru unul sau mai multe dintre cele nouă pachete de active, sporindu-se astfel probabilitatea vânzării şi a veniturilor astfel obţinute. Pe parcursul procedurii, diverşi investitori de pe piaţă şi-au manifestat interesul şi au achiziţionat majoritatea activelor Oltchim.

Având în vedere condiţiile modificate ale procesului de vânzare a activelor societăţii Oltchim şi rezultatul acestuia, Comisia a concluzionat că societăţile care au cumpărat activele respective nu au beneficiat de ajutoarele anterioare acordate societăţii Oltchim şi, prin urmare, nu sunt ţinute să le ramburseze.

Oltchim a trecut printr-o perioadă îndelungată de dificultăţi economice în care a beneficiat de ajutoare de stat. Numeroasele tentative de privatizare, începând cu 2001, au eşuat. Anterior, în martie 2012, Comisia constatase că o conversie în acţiuni a creanţelor Oltchim deţinute de AAAS nu constituia ajutor în vederea privatizării imediate a Oltchim (cazul SA.29041). Cu toate acestea, România nu a realizat conversia creanţelor în acţiuni, iar privatizarea a eşuat din nou în septembrie 2012.

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile statului în întreprinderi pot fi considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiţii pe care le-ar fi acceptat un operator privat care operează în condiţii de piaţă (principiul operatorului economic privat în economia de piaţă). Dacă acest principiu nu este respectat, intervenţiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrucât le conferă beneficiarilor un avantaj economic de care concurenţii acestora nu dispun.

În conformitate cu Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvare şi restructurare, întreprinderile aflate în dificultate pot beneficia de ajutoare de stat dacă îndeplinesc anumite condiţii stricte. Se poate acorda un ajutor pentru o perioadă de până la şase luni („ajutor pentru salvare”). După această perioadă, fie ajutorul trebuie să fie rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru ca ajutorul să fie aprobat („ajutor de restructurare”). Planul trebuie să asigure faptul că întreprinderea îşi restabileşte viabilitatea pe termen lung fără niciun alt sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură adecvată la costurile sale de restructurare şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate prin măsuri de compensare.

Normele UE privind ajutoarele de stat impun, ca o chestiune de principiu, recuperarea fără întârziere a ajutoarelor de stat incompatibile, în scopul de a se elimina denaturarea concurenţei create de ajutor. Normele UE privind ajutoarele de stat nu prevăd aplicarea de amenzi, iar recuperarea nu are drept scop penalizarea întreprinderii în cauză, ci pur şi simplu restabilirea egalităţii de tratament cu alte întreprinderi.

Versiunea neconfidenţială a deciziei respective va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat cu numărul de caz SA.36086, pe site-ul web dedicat concurenţei, de îndată ce vor fi soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate. Deciziile referitoare la ajutoare de stat nou publicate pe internet şi în Jurnalul Oficial apar în buletinul electronic Ştiri săptămânale privind ajutoarele de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite