România, în cărţi pentru o fabrică Mercedes
0Producătorul german ia în calcul România şi Polonia pentru producţia modelelor din seriile A şi B Germanii au aflat recent de la Nokia că în România forţa de muncă e de zece ori mai
Producătorul german ia în calcul România şi Polonia pentru producţia modelelor din seriile A şi B
Germanii au aflat recent de la Nokia că în România forţa de muncă e de zece ori mai ieftină. Dar ieftin nu este un termen asociat cu Mercedes. Tocmai de aceea, producătorul german de elită are nevoie de mai multe argumente pentru a se pune în mişcare.
"E ceva adevăr în asta", a declarat zilele trecute Klaus Maier, vicepreşedintele pe vânzări al Mercedes-Benz Cars, răspunzând insistenţei ziariştilor privind deschiderea unei noi uzine în România sau Polonia.
Presa germană a aflat că grupul auto a contactat, săptămâna trecută, o firmă de consultanţă pentru un studiu de fezabilitate privind construirea unei fabrici într-unul din cele două state est-europene. Cel mai probabil, în noua locaţie vor fi asamblate modele ale seriilor A şi B ale producătorului german.
Oficialii Mercedes ţin însă să precizeze însă că proiectul se află într-un stadiu incipient. În orice caz, nu este în plan închiderea actualei unităţi de producţie de la Rastatt. După ce a păţit recent Nokia, care a primit vot de blam anunţând că trebuie să închidă, din cauza costurilor mari, o unitate cu 2.300 de angajaţi de la Bochum pentru a o muta în România, subiectul delocalizării este foarte sensibil în Germania.
Este clar însă că divizia producătoare de autoturisme a Daimler, redenumită Mercedes-Benz Cars, vrea să finalizeze, până la finele primului trimestru sau începutul trimestrului al doilea al acestui an, conceptul tehnic pentru noua generaţie de autoturisme clasa A şi B.
"Vrem să creştem, cu noua generaţie auto. În acest sens ne-am propus să producem semnificativ mai mult decât cele 270.000-280.000 de unităţi actuale", a afirmat Rainer Schmückle, director operaţional la Mercedes-Benz Cars, într-un interviu pentru Automobilwoche. El a explicat că, întrucât modele din clasa A şi B sunt poziţionate pe un segment de piaţă puternic competitiv, înfiinţarea unui nou centru de producţie în Europa de Est ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind nivelul costurilor.
Analiştii evaluează diferit planurile grupului german de construcţie a unei noi fabrici în Europa de Est. "Un avantaj în cazul Poloniei este legat de problemele de logistică, întrucât transportul autoturismelor către Europa de Vest este mai uşor", a spus Carol Thomas, analist la firma JD Powers pentru Europa Centrală şi de Est. Pe de altă parte, costurile cu forţa de muncă sunt mult mai scăzute în România decât în Polonia.
Muncitorul polonez, mai "neamţ" decât cel român
Conform ultimelor date ale asociaţiei constructorilor auto din Germania (VDA), costul mediu cu un muncitor în această ţară este de 42,29 de euro pe oră, în timp ce în Polonia costurile se ridică la 6 euro. Cea mai ieftină mână de lucru este în România, doar 3,23 de euro pe oră. Analistul Christoph Stürmer, de la institutul de prognoză Global Insight, susţine că situaţia actuală se poate schimba pe termen scurt, iar costurile cu forţa de muncă ar putea urca rapid, fără a putea compensa pentru costurile de logistică şi calitate.
De notat aici că, pe fundalul scandalului Nokia, în Germania s-au făcut deja trimiteri la calitatea muncitorilor români. Chiar în această săptămână, cotidianul finlandez "Helsingin Sanomat" anunţa că Goldbeck, constructorul german care se ocupă de ridicarea fabricii Nokia de lângă Cluj, a fost nevoit să înlocuiască majoritatea muncitorilor români, ca urmare a pregătirii profesionale slabe a acestora, cu muncitori din Ungaria, Slovacia şi Polonia.
Cel mai mare centru Mercedes din Europa de Est, la Baia Mare
Dealerul auto ATP Exodus a deschis în Baia Mare un centru de vânzări şi service Mercedes Benz, în urma unei investiţii de circa 20 milioane de euro. Complexul este amplasat pe 4,5 hectare, suprafaţa construită fiind de aproximativ un hectar, şi ar putea fi cea mai mare locaţie de acest tip din regiune. Pe lângă showroom şi spaţiile alocate birourilor, în cadrul complexului vor mai funcţiona un spaţiu service, cu un atelier de reparaţii mecanice, electrice şi de tinichigerie, precum şi un depozit de piese de schimb.
Ţiriac Auto, cel mai mare dealer pentru marca Mercedes, derulează, în prezent, două proiecte în valoare 15-20 milioane de euro, care vizează construcţia a două malluri auto la Bucureşti şi Timişoara. Importul modelelor Mercedes pe piaţa românească a fost preluat, anul trecut, de o reprezentanţă a constructorului, Daimler Automotive România, de la divizia auto a grupului Ţiriac Holdings.
A venit şi primul subcontractor Nokia
Hansaprint, cea mai mare editură din Finlanda, va înfiinţa, în România, în acelaşi parc industrial unde este localizată şi unitatea de producţie Nokia, tipografii care vor deveni operaţionale în toamna anului 2008. Directorul general al Hansaprint, Timo Ketonen, a afirmat că industria de asamblare din România este mare şi necesită materiale de marketing şi documente cuprinzând instrucţiuni de utilizare în format fizic.
Hansaprint este cea mai mare editură din ţările nordice şi cel mai important furnizor de servicii de profil pentru companii din regiunea baltică, specializat în domeniul soluţiilor de marketing.
Vor urma noi investiţii
Şeful departamentului de cercetare în cadrul Institutului Finlandez pentru Cercetare Economică, Jyrki Ali-Yrkkö, arată că avem de-a face cu un scenariu cu caracter repetitiv. Astfel, el aminteşte că, în anii "90, multe companii au urmat Nokia mai întâi în Statele Unite, apoi în America Latină, India, China, Ungaria şi, în prezent, în România.