România, al şaselea producător de cereale din UE
0
Franţa a rămas anul trecut producător lider de cereale în Uniunea Europeană, iar România s-a situat pe locul şase în acest top, potrivit institutului european de statistică Eurostat.
Astfel, deşi producţia Franţei a scăzut cu 25,4% anul trecut, comparativ cu 2015, ţara a rămas cel mai mare producător de cereale din UE, cu 54,2 milioane de tone recoltate de pe 9,5 milioane de hectare.
Franţa a fost urmată de Germania (45,4 milioane de tone de cereale recoltate), Polonia (29,8 milioane de tone), Spania (24,1 milioane de tone), Marea Britanie (aproape 22 milioane de tone), România (21,8 milioane de tone), Italia (18,2 milioane de tone) şi Ungaria (16,6 milioane de tone).
Ţara noastră a înregistrat şi una dintre cele mai mari creşteri ale producţiei, de 12,6%, anul trecut. Ea a fost devansată numai de alte state din sudul şi centrul UE: Slovacia (+27,4%), Croaţia (+27,1%), Spania (+19,7%), Ungaria (+17,7%), Austria (+17,5%), Italia (+13 %).
În schimb, condiţiile meteo nefavorabile s-au resimţit în statele mai nordice, unde producţia a scăzut. După Cipru, cu o scădere de 88,2%, cele mai mari scăderi relative au fost înregistrate în Estonia (-39,2%), Belgia (-28,9%), Franţa (-25,4%), Luxemburg (-21,1%), Olanda (-18,7%), Lituania (-15,6%), Irlanda (-12,3%), Marea Britanie şi Suedia (ambele -11,2%) precum şi în Letonia (-10,5%).
Pe tot cuprinsul Uniunii Europene, peste 57 de milioane de hectare au fost folosite pentru a recolta 301,8 milioane de tone de cereale (inclusiv orez) în 2016. Aceasta reprezintă 590 de kilograme de cereale recoltate pentru fiecare locuitor al UE.
Anul trecut, producţia de cereale din UE a scăzut cu 4,3%, comparativ cu 2015, când 315,2 milioane de tone au fost recoltate.