România a importat cu 10,8 miliarde de euro mai mult decât a exportat, în primele opt luni
0![Exporturile României au crescut](https://cdn.adh.reperio.news/image-a/a8d26a7f-c6f5-429f-ab1e-051b92757114/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Importurile României au continuat să se adâncească, în primele opt luni ale anului, în timp ce exporturile au crescut doar slab, astfel că deficitul comercial s-a ridicat la 10,85 miliarde de euro, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
INS anunţă că deficitul balanţei comerciale, adică diferenţa dintre exporturi şi importuri, a fost de 10,85 miliarde euro în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019. Această „gaură” este cu 1,867 miliarde euro mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele opt luni ale anului, exporturile au însumat 45,75 miliarde euro, crescând cu 1,7% faţă de anul trecut, iar importurile au însumat 56,6 miliarde euro, fiind cu 4,8% mai mari comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 august 2018.
În luna august 2019, exporturile au însumat 5 miliarde euro, iar importurile au însumat 6,368 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,365 miliarde euro.