Riscuri majore pentru românii care cumpără mașini second hand din Germania. Ce fac samsarii

0
Publicat:

Sunt multe cazuri în care mașinile second hand importate din Germania sunt vândute cumpărătorilor sub pretextul că aceștia ar primi vehiculul direct de la proprietarul din Germania.

Mașini în trafic
Germania este cel mai mare exportator de mașini la mâna a doua din Europa

Aproximativ 2 milioane de mașini second hand din Germania sunt reînmatriculate anual în alte țări europene, informează Asociația Automotive Intelligence, potrivit căreia unele dintre aceste vehicule își schimbă proprietarii în cel mai puțin transparent mod posibil, piața din România nefăcând excepție.

Ce fac samsarii

Sunt multe cazuri în care mașinile second hand importate din Germania sunt vândute cumpărătorilor sub pretextul că aceștia ar primi vehiculul direct de la proprietarul din Germania.

Dacă un cumpărător din România este pe cale să cumpere o mașină importată din Germania și i se înmânează contractul german de vânzare-cumpărare cerându-i-se să pretindă că achiziționează mașina direct de la proprietarul german, lucrul acesta ar trebui să fie automat un mare semnal de alarmă. Așa evită samsarii să-și plătească taxele și se dezic de responsabilitățile pe care în mod normal ar trebui să și le asume”, spune Veronica Negru, managerul de marketing al companiei care vinde mașini, Spotawheel.

Mai mult, Cristian Gyurkan, CEO-ul Webcar, platformă online destinată comerțului cu mașini, este complet de acord cu afirmația de mai sus și subliniază că acest gen de vânzător de mașini poate modifica prețul și datele vehiculelor importate din Germania.

Odată ce importă mașini second hand ieftine din Germania, samsarii pot recurge la modificarea kilometrajului ceea ce ar crește artificial prețul unor mașini. Exact așa se creează concurență neloială în piața mașinilor la mâna a doua din România”, - explică Cristian Gyurkan.

Experiențe oribile pentru cumpărătorii de mașini

Președintele Asociației Automotive Intelligence (AAI) și expert auto din cadrul companiei carVertical, Matas Buzelis, subliniază faptul că deși unii cumpărători de mașini rulate sunt atrași de astfel de oferte sau în general de mașini ieftine importate din Germania, afacerile la care se înhamă nu sunt întotdeauna tocmai bune.

Există încă mulți cumpărători de mașini second hand care nu pun la îndoială prețul mașinii de care sunt interesați. Oamenii văd o mașină importată din Germania cu 200.000 de kilometri la bord care este scoasă la vânzare pentru mai puțin decât valorează chiar în țara sa de origine și cu toate astea încă se încumetă s-o cumpere. Nu se gândesc la faptul că vânzătorul a avut cheltuieli de cumpărare plus cu importul vehiculului în România și totuși acesta este listat pentru o fracțiune din prețul la care se vinde același automobil în mod normal în Germania. Ar trebui să fie clară situația și nimeni să nu dea curs acelor anunțuri, dar există persoane care cred fiecare cuvânt pe care îl spune vânzătorul și ajung să cumpere astfel de mașini”, - spune președintele AAI.

În plus, odată ce cumpărați o mașină sub prețul de piață, este foarte probabil că acel autoturism va necesita cheltuieli suplimentare. Prin urmare, deși costul de cumpărare a mașinii poate fi mai mic, în cele din urmă costurile neprevăzute de întreținere pot modifica ecuația și pot crește costul total de deținere al vehiculului la o valoare mult mai mare.

Nici o soluție globală

În ciuda dificultății de a aborda problema mașinilor rulate importate din Germania de samsari care ulterior pun cumpărătorii să semneze direct contracte germane de vânzare-cumpărare, există câteva modalități de a rezolva această problemă.

Germania este o țară foarte conservatoare, mai ales când vine vorba de protecția datelor. Cu toate acestea, dreptul cumpărătorului de a cunoaște toate datele problemei este mai important decât protecția oricăror informații non-personale despre mașinile aflate la vânzare. Așadar, într-o lume ideală, vânzătorul inițial al mașinii din Germania ar trebui să fie înregistrat în sistem și odată ce mașina este reînmatriculată în orice alt stat membru al UE, sistemul ar trebui să verifice dacă noul vânzător se potrivește cu cel din Germania. Este atât de simplu. Dar problema este că ar dura ani de zile pentru a convinge autoritățile să facă schimb de informații la nivel internațional”, - spune cu scepticism Matas Buzelis, președintele Asociației Automotive Intelligence.

Domnul Buzelis adaugă că escrocheriile prin care se vindeau mașini pe bază de contracte germane de vânzare-cumpărare erau la ordinea zilei în Lituania, dar autoritățile fiscale locale au obligat instituția guvernamentală de înregistrare a mașinilor să creeze un nou sistem care să elimine vânzătorii care se șterg singuri din tranzacție.

Guvernul poate colecta taxe neplătite și poate proteja dealerii cinstiți

Ce a făcut instituția de înmatriculare a autoturismelor a fost să oblige vânzătorii de mașini să arate care este relația dintre mașină și vânzător, chiar dacă aceasta nu este încă înmatriculată în țara în care este scoasă la vânzare. Odată ce tipul relației este înregistrat, mașina primește un cod unic de declarație a proprietarului (SDK) care poate fi verificat de către autoritatea de înregistrare și oricine cumpără o mașină second hand trebuie să aibă acest tip de cod. Dacă autoritatea fiscală locală găsește o mașină la vânzare fără nici o legătură între vehicul și vânzătorul înregistrat, vânzătorul poate fi amendat” - spune Matas Buzelis de la AAI.

Autoritățile fiscale lituaniene chiar au făcut raiduri în piețele fizice de mașini și, din cauza implementării sistemului de coduri de declarare a proprietarului, numărul companiilor care vând mașini a crescut vertiginos. Acest demers a arătat că samsarii necinstiți au trebuit să se transforme în micii dealeri oficiali și în acest fel s-au rezolvat majoritatea problemelor în care cumpărătorii trebuiau să pretindă că primesc mașina direct de la cineva din Germania.

Aceasta este o modalitate de a rezolva problema cât timp factorii de decizie de la Comisia Europeană nu acordă prioritate acestei spețe și nu protejează dealerii locali de vânzătorii care se ocupă cu escrocherii. Rezultatul este că, până la implementarea unei soluții, țările pierd o sumă semnificativă în taxe neplătite, așa că interesul public în acest sistem ar trebui șă fie foarte ridicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite