Reacţia BNR la noul minim istoric al leului: O evoluţie relativ stabilă. Leul se aşază într-o zonă de echilibru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă leul a ajuns luni la un nou nivel minim istoric, aceasta este o evoluţie relativ stabilă, comparativ cu alte monede din regiune şi luând în considerare situaţia complicată din punct de vedere economic, este de părere purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, care a declarat pentru Agerpres că leul se aşază într-o zonă de echilibru în noul context.

El este de părere că, dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid.

„Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari. Astăzi am avut o depreciere de 0,1%, iar de la începutul anului undeva spre 1,6%, ceea ce, chiar dacă pare contraintuitiv de vreme ce consemnăm un maxim istoric, arată o evoluţie relativ stabilă, mai ales în situaţia complicată din punct de vedere economic, în care forintul s-a depreciat cu 8,8%, iar zlotul polonez cu 4,5% pentru a înţelege ce s-a întâmplat în regiune. Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid. Dacă aceste presiuni legate de cheltuieli continuă, riscul creşte odată cu ele”, a explicat Suciu.

Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.

BNR a cotat vineri euro la 4,8492 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8507 şi 4,8582 de lei pentru un euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite