Reacţia Blue Air la acuzaţiile că a anulat 11.200 de zboruri fără a rambursa banii pentru cele 180.000 de bilete

0
0
blue air Foto Blue Air

Blue Air ar fi anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări şi s-au plătit peste 66,5 milioane de lei, anulările fiind făcute după ce au fost ridicate restricţiile impuse de pandemie, a informat joi ANPC.

UPDATE 14,30: La solicitarea „Adevărul” reprezentanţii Blue Air au anunţat următoarele:

„Compania BLUE AIR AVIATION SA a luat cunoştinţă din materiale de presă publicate în mediul online şi de ameninţările formulate la adresa sa de dl. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 

Pentru că până la acest moment, nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care ameninţările diseminate în mediul online să fie comunicate societăţii în mod oficial, având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzaţii publicate în presă, scrisă sau online, neavând nicio dovadă că acestea au fost formulate de un înalt oficial al Statului Român, urmând a reveni cu un comunicat cu privire la aspectele menţionate în mass media la data la care vom lua la cunoştinţă de respectivele acuzaţii prin intermediul unui înscris oficial, emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare” -Bogdan Năstase, avocat BLUE AIR AVIATION.

.......................................................................

Ştirea iniţială:

ANPC transmite, joi, detalii despre ancheta care vizează compania aeriană Blue Air, precizând că, din 30 aprilie 2021 - când s-au ridicat majoritatea restricţiilor impuse de pandmie – compania a anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări şi s-au plătit peste 66,5 milioane de lei. 

ANPC precizează că Blue Air nu a oferit călătorior motive pentru anularea zorurilor, nu a rambursat contravaloarea acestora şi nici nu a plătit compensaţii. În plus, deşi I s-a atras atenţia asupra practicii comerciale, compania a recidivat.

ANPC transmite, noi, date pentru o mai exactă informare a publicului cu privire la rezultatele controalelor efectuate, în ultimele luni, la operatorul economic Blue Air Aviation SA.  

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) comunică neregulile întâlnite de echipa de control, până la data de 14 iunie 2022, urmând ca, aşa cum a anunţat deja, cuantumul amenzii să fie stabilit ulterior, conform prevederilor transpunerii nîn legislaţia naţională a Directivei europene Omnibis, în urma publicării în Monitorul Oficial a procedurii care se aplică în acest caz”, aprecizat ANPC, joi, într-un comunicat de presă.  

Potrivit ANPC, deşi au fost realizate mai multe verificări, cel puţin în anii 2021 şi 2022, în urma cărora s-au constatat nereguli similare, iar operatorul aviatic a fost avertizat, consiliat şi i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, acesta a recidivat.  

”Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorităţii restricţiilor de zbor impuse de pandemia de Covid-19) şi până la data de 14 iunie 2022 - când rezultatele cercetărilor au fost aduse la cunoştinţa reprezentantului companiei -, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei calculate la cursul în lei comunicat de BNR în data de 14.06.2022 al valutelor, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, a mai transmis ANPC.  

Instituţia precizează că cele 20 de state totalizează 92% din populaţia totală a Uniunii şi sunt: Croaţia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Austria, Grecia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Danemarca, Spania, Suedia, Finlanda, Germania, Belgia, Franţa, Italia, Cipru şi România.  

”Echipa de comisari ANPC a lucrat, în tot acest timp, în colaborare cu Centrul European al Consumatorilor România, care a centralizat un număr de 924 de reclamaţii transfrontaliere referitoare la serviciile operatorului aviatic, primite la nivelul reţelei ECC-Net. Numărul de anulări de zboruri precizat a vizat rezervări realizate începând cu 30 aprilie 2021 şi continuând cu anii 2022 şi 2023”, a adăugat ANPC.  

Autoritatea explică faptul că, pentru multe din zborurile planificate, anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea la dispoziţie pe piaţă a ofertei de zbor.  

”Numărul anulărilor este unul foarte mare, iar ceea ce prejudiciază în mod grav interesele economice ale consumatorilor nu se referă doar la valoarea efectivă a acestor bilete, ci şi la faptul că, nu de puţine ori, consumatorii le achiziţionează în scopuri bine stabiliet: vacanţe, concedii, în interes personal, medical şi altele, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare aferente serviciilor de cazare, masă, acces obiective turistice, transfer/legături cu alte zboruri”, a mai transmis ANPC.  

Instituţia explică faptul că ”practica operatorului economic de a lansa oferte, de a îndemna către achiziţionarea biletelor, în multe cazuri, la un preţ avantajos (beneficiind de diverse promoţii) pentru consumatori, în condiţiile în care aceştia plătesc sumele aferente zborului şi, în multe cazuri, după o scurtă perioadă, operatorul economic anulează zborurile, fără a oferi o justificare aferentă anulării, precum şi fără a proceda la restituirea contravalorii achitate şi a compensaţiilor cuvenite în aceste situaţii este, conform Regulamentului CE 261/2004, considerată a fi o practică comercială incorectă,  contrară cerinţelor diligenţei profesionale”.  

ANPC îndeamnă cetăţenii să reclame orice astfel de situaţie, de la această companie sau de la oricare alta.  

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite