Răsvan Radu, UniCredit Bank: Legea dării în plată va obliga băncile să inventeze un nou produs, asemănător leasingului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile vor trebui să inventeze un nou produs asemănător celui de leasing, în cazul în care legea dării în plată va intra în vigoare, a declarat Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Bank.

„În cazul în care apare legea dării în plată, toate băncile vor trebui să inventeze sau să scoată un nou produs care este foarte asemănător celui de leasing. Eu nu fac estimări privind ce vor face alte bănci, dar uitaţi-vă cum arată un produs de leasing imobiliar şi veţi înţelege cam care vor fi sau în ce zonă se vor situa următoarele condiţii de a accesa un credit de acest gen. Deci, vorbim despre un alt produs“, a spus Răsvan Radu, potrivit Agerpres.

Radu spune că legea dării în plată ar putea fi aplicată pentru un nou tip de produs, iar în paralel să se menţină produsul actual de creditare ipotecară, lăsând clienţilor posibilitatea să aleagă. „Noi chiar am propune să creăm un produs special, un credit special cu dare în plată şi să funcţioneze pe lângă creditul ipotecar obişnuit, astfel încât clientul să poată alege: vrei un credit de dare în plată sau vrei unul ipotecar obişnuit?“, a declarat Răsvan Radu.

Citeşte şi: BCR avertizează: 60% din clienţii băncilor nu vor mai putea accesa împrumuturi din cauza legii „Darea în plată“

  

Acesta a precizat că banca a făcut o serie de simulări cu privire la impactul adoptării legii dării în plată asupra preţului la apartamente şi asupra portofoliilor de credite garantate cu ipotecă şi a precizat că rezultatele acestuia sunt de uz intern.

Potrivit legii dării în plată, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanţii băncilor.

În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze „dificultăţi“.

Citeşte şi: Dai casa şi scapi de bancă. Bancherii spun că legea privind darea în plată va avea ca efect restricţionarea accesului la creditare şi induce „riscuri sistemice“

  

Proiectul de lege ar fi trebuit să fie dezbătut marţi în Comisia Juridică a Senatului, însă discuţiile au fost amânate, deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul proiectului, motivând că decizia de amânare a fost luată din cauza unor tergiversări pe care le-ar încerca băncile.

Reprezentanţii Consiliului Patronatelor Bancare din România au susţinut însă că băncile nu au solicitat nicio amânare, având în vedere că nu au fost invitate la discuţii, iar amendamentele nu le-au fost transmise.

Citeşte şi: Recomandarea Guvernatorului: Legea dării în plată trebuie să-i protejeze pe cei cu credite de locuinţe

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite