Rabla pentru electrocasnice. Au fost validate 73.769 vouchere. Până când pot fi folosite LISTA SOLICITANŢILOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rabla electrocasnice

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat miercuri solicitările celor 73.769 de persoane fizice care s-au înscris în Programul Rabla pentru Electrocasnice, pentru un număr de 124.018 vouchere.

Lista persoanelor fizice aprobate a fost publicată joi, 30 mai 2019, beneficiarii putând utiliza voucherele la comercianţii validaţi în termenul de valabilitate, respectiv până la data de 15 iunie 2019, inclusiv. 

Începând cu data de 17 iunie 2019, sumele aferente voucherelor neutilizate vor deveni disponibile pentru noi înscrieri.

Lista persoanelor fizice aprobate poate fi consultată la finalul acestui articol.

Bugetul alocat ediţiei din acest an a Programului Rabla pentru electrocasnice, în valoare totală de 40 de milioane de lei, s-a epuizat în prima zi de lansare, după 12 ore de la debutul sesiunii de înscriere, potrivit datelor postate în timp real pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Finanţarea din cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice se acordă sub formă de vouchere, în vederea achiziţionării de echipamente electrice şi electronice de uz casnic.

Astfel, sunt acordaţi 200 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++, 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++), 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

De asemenea, în schimbul predării unui echipament vechi şi pentru achiziţia unui televizor cu eficienţa energetică A şi A+, consumatorul primeşte un voucher în valoare de 200 de lei, iar pentru un aparat similar, dar cu eficienţă energetică A++ şi A+++, suma creşte la 400 de lei.

După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.

În momentul în care se regăseşte pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra echipamentelor eligibile.

Potrivit AFM, în perioada 29 mai - 10 iunie 2019, se organizează sesiune de înscriere în vederea validării comercianţilor, în cadrul Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice si electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite