Fondurile Rabla pentru electrocasnice, epuizate în câteva ore. În cât timp trebuie să cumperi noul produs
0Programul Rabla pentru electrocasnice a demarat vineri dimineaţă, la ora 10.00, numărul cererilor de obţinere a voucherelor crescând cu rapiditate, în fiecare minut. În prima oră de la deschiderea sesiunii de înscriere au fost acordate vouchere în valoare de 8 milioane de lei.
UPDATE 22.00 Fondul alocat pentru această sesiune a programului a fost epuizat.
UPDATE 19.30 Românii au rezervat vouchere în valoare de 35 de milioane de lei.
UPDATE 17.44 Fondurile disponibile pentru vouchere au scăzut sub 10 milioane de lei
UPDATE 13.30: Mai mult de jumătate din fondurile alocate programului s-au cheltuit. Până la această oră s-au rezervat vouchere în valoare de 20,5 milioane de lei.
UPDATE 13,00: Fondurile disponibile sunt foarte aproape de a se fi înjumătăţit. Aproape 19 milioane de lei, din cele 40 de milioane puse la dispoziţie de autorităţi, s-au cheltuit în doar 3 ore de la lansarea înscrierilor.
UPDATE 11.30: Fondurile disponibile au ajuns la 28 de milioane lei. În doar 90 de minute s-au rezervat vouchere de 12 milioane de lei.
Astfel, la ora 10.20, se înregistraseră deja peste 66.000 de solicitări, cu 10 minute mai târziu, la ora 10.30, numărul de ordine fiind mai mare de 70.000, din fondurile disponibile, de 40 de milioane de lei fiind cheltuite peste 8 milioane de lei.
De altfel, la o oră de la începerea înscrierii, site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu a picat pentru scurt timp, probabil din cauza numărului mare de vizitatori.
Cum te poţi înscrie
Pentru a beneficia de voucherul de 200 până la 500 de lei, persoanele fizice trebuie să acceseze site-ul AFM şi să introducă toate datele cerute, respective nume, CNP, adresa de domiciliu şi să bifeze categoria sau categoria de produse pe care sunt dispuse să le dea în schimb la achiziţia unuia nou similar.
Singura categorie de produse pentru care sunt admise şi altfel de electrocasnice este cea a maşinilor de sppălat vase, pentru care vor fi admise şi maşinile de spălat rufe sau frigidere, combine frigorifice, aparate de aer condiţionat sau televizoare.
Când expiră voucherul
După ce persoana fizică s-a înscris, pe ecran va apărea un cod şi numărul de ordine. Validarea codului se va face în termen de 24 de ore de către reprezentanţii AFM şi va fi transmis pe mail sau telefon un mesaj de acceptare. A doua zi după înscriere, pe site-ul AFM va fi publicată lista persoanelor fizice admise în program.
Din acest moment, doritorii pot merge la cumpărături sau pot face comanda online, având la dispoziţie un maximum de 15 zile pentru a folosi voucherul. Voucherele nefolosite în termen de 15 zile de la momentul înscrierii pe site-ul AFM se vor întoarce în sistem.
În sesiunea de finanţare din 2018, Programul a avut un buget de 20 milioane lei şi au fost acordate 13.000 vouchere din toate categoriile de electrocasnice participante la program.
În sesiunea din acest an, bugetul este dublu, de 40 de milioane de lei.
Maşinile de spălat reprezintă cel mai important segment din totalul de vouchere acordate, acordându-se aproximativ 9.000 vouchere, însumând ambele categorii de eficienţă energetică, fiind urmate de frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu circa 3.800 unităţi, iar cea din urmă categorie o reprezintă aparatele de aer condiţionat.
Ministerul Mediului a publicat recent Ghidul „Rabla pentru electrocasnice”, care extinde tipul produselor care pot fi cumpărate folosind voucherele emise la primire celor vechi.
Astfel, potrivit ghidului,finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:
a) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;
b) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;
c) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;
d) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;
e) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa
energetică la răcire (A+++/ A++);
f) 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa
energetică A++;
g) 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa
energetică A+++.
h) 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A;
i) i) 400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++.
Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
- achiziţia de maşini de spălat rufe/vase, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare,
televizoare şi aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile;
- TVA aferentă echipamentelor achiziţionate prin program.
Demontarea/montarea aparatelor de aer condiţionat intră în sarcina beneficiarilor şi nu este
considerată cheltuială eligibilă.