Qatar investeşte masiv în economia Germaniei. Ce obiective sunt vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel si Tamim bin Hamad Al-Thani FOTO AFP

Qatarul va investi 10 miliarde de euro în Germania în următorii cinci ani, a spus vineri, emirul Tamim bin Hamad al Thani la un forum economic derulat la Berlin.

Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al Thani, a declarat vineri că va investi puternic în economia Germaniei, în următorii cinci ani, existând inclusiv posibilitatea construirii unui terminal de gaze naturale lichefiate, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

"Pentru a ne exprima încrederea în soliditatea şi importanţa economiei germane, anunţăm intenţia Qatarului de a investi 10 miliarde de euro în economia germană în următorii cinci ani", a anunţat Tamim bin Hamad al Thani, cu prilejul deschiderii unui forum economic Qatar-Germania, alături de cancelarul Angela Merkel.

Aceste promisiuni se adaugă celor aproximativ 25 de miliarde de euro pe care Qatarul le-a investit deja într-o serie de mari companii germane, precum Volkswagen sau Deutsche Bank.

Investiţiile Qatarului ar urma să vizeze sectoarele automobilelor, tehnologiei şi băncilor, trei piloni tradiţionali ai economiei germane. Însă, potrivit cotidianului financiar german Handelsblatt, Qatarul este interesat în special în reţeaua de IMM-uri germane "Mittelstand", considerate motorul primei economii europene.

Germania este principalul partener economic european al Qatarului. Volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a dublat după 2011, ajungând la 2,8 miliarde euro în 2017.

Vineri, cancelarul Angela Merkel a confirmat intenţia Germaniei de a construi un terminal de gaze naturale lichefiate (GNL), în condiţiile în care Qatarul este cel mai mare exportator mondial de GNL.

"Din punctul meu de vedere, sectorul energiei oferă un potenţial considerabil pentru extinderea legăturilor economice", le-a spus Merkel participanţilor la forumul economic.

Angela Merkel a subliniat că Germania este legată deja de terminalele de GNL din Olanda, Belgia şi Polonia, dar Guvernul de la Berlin vrea să extindă reţeaua de GNL din Germania. În acest sens, companiile germane analizează posibilitatea construirii unui terminal de GNL.

În opinia cancelarului german, disputa dintre Qatar şi patru naţiuni arabe arată cât de importantă este cooperarea în regiune, Merkel promiţând sprijinul Germaniei pentru măsuri constructive pentru a pune capăt crizei diplomatice a ţării cu Bahrain, Egipt, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Merkel declară că "Germania nu este parte la conflict, dar susţinem toate încercările constructive de a pune capăt disputei".

Cele patru naţiuni au tăiat legăturile cu Qatar în vara trecută şi au lansat, de asemenea, un boicot economic.

Al Thani a mulţumit cancelarului Merkel pentru sprijinul ei, spunând că apreciază "poziţia foarte etică a Germaniei împotriva măsurilor ilegale impuse de vecinii noştri".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite