Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Angajații vor salarii mai mari, deși încasează cca 11.000 lei net. Precizările KMGI
0Un protest spontan a izbucnit vineri la Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, în Năvodari, unde câteva zeci de angajați s-au adunat în zona clădirii de birouri, pentru a-și manifesta nemulțumirea legată de evoluția negocierilor salariale. KMGI Rompetrol a explicat că acestea sunt deja de cca 11.000 lei net, iar compania nu își permite o altă majorare până în 2027 din cauza taxelor mari pe care trebuie să le achite către stat.

UPDATE Angajații au salarii de 11.000 lei net. KMGI: Nu le putem crește până în 2027
KMG International (Rompetrol) a anunțat vineri că își reafirmă angajamentul pentru un dialog social responsabil și pentru identificarea unor soluții sustenabile care să protejeze locurile de muncă, să asigure siguranță operațională și să mențină stabilitatea pe termen lung a activităților desfășurate pe platformele Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în Rompetrol Downstream și în toate celelalte arii critice operaționale și de suport.
„Am luat act de solicitările transmise de organizația sindicală reprezentativă, inclusiv de cererea privind o majorare salarială colectivă, cu un impact anual estimat, începând cu 2026, de peste 21 milioane USD. Rămânem deschiși unor discuții constructive, purtate într-un cadru responsabil, cu respectarea deplină a prevederilor legale aplicabile și cu raportare realista la contextul anului 2026”, a informat compania.
Explicând că, începând cu finalul anului 2022, compania operează „într-un cadru fiscal excepțional și împovărător, dominat de taxe de solidaritate și impozite pe cifra de afaceri care nu reflectă realitatea economică a unei industrii cu investiții intensive și marje structurale reduse, precum rafinarea”, compania arată că impactul cumulat al regimului fiscal excesiv a împins gradul de îndatorare al rafinăriei la un nivel fară precedent: La finalul anului 2025, datoria Rompetrol Rafinare a ajuns la aproximativ 1,2 miliarde USD, cu +70% față de finalul anului 2022, nivel care constrânge sever lichiditatea, capacitatea de finanțare și posibilitatea de a absorbi costuri fixe suplimentare. Totodată, pierderile financiare acumulate la nivelul rafinăriei, până la final de 2025, depășesc -1,2 miliarde USD.
„Aceasta situație este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Rompetrol are un rol strategic în securitatea energetică și economia României: operăm 46% din capacitatea de rafinare a țării, asigurăm aproape o tremie din consumul intern de carburanți și ne menținem între primii 3 contributori la bugetul de stat, achitând 28 miliarde USD taxe din 2007 până în prezent, din care aproape 9,9 miliarde RON (2,2 miliarde USD) numai în anul 2025”, arată KMGI.
Salariul mediu net de 10.900 lei
Potrivit companiei, salariul mediu net al angajaților care lucrează pe platforma Petromidia reflectă complexitatea muncii, depășint 10.900 lei net pe lună, influențat și de muncă în schimburi, sporuri și ore suplimentare, și completat de un pachet important de beneficii negociate colectiv, care includ prime de sărbători și concediu, asigurări medicale și de viață, acces la servicii medicale private, programe de formare profesională, concedii de studiu, tichete de masă și transport asigurat.
„Având în vedere menținerea regimului de impozitare excesivă pe cifra de afaceri în 2026, precum și nivelul extrem de îndatorare și pierderile financiare acumulate până la finalul anului 2025, în special la nivelul rafinăriei, KMG International nu poate, în mod responsabil, să se angajeze la o majorare salarială generala în 2026 fără a pune în pericol stabilitatea financiară, integritatea fluxurilor de numerar și capacitatea de a asigura funcționarea în siguranță și protejarea locurilor de muncă.
Nu este o chestiune de disponibilitate, ci o realitate financiară. Prioritatea noastră în 2026 trebuie să rămână protejarea locurilor de muncă și funcționarea sigură și neîntreruptă a platformelor de producție și distribuție, într-un cadru fiscal excesiv și nesustenabil care continuă să penalizeze activități industriale cu marje reduse și consumă lichidități ce ar putea susține investițiile și creșterile salariale.
În același timp, reiterăm angajamentul de a continua discuțiile cu organizațiile sindicale și de a reanaliza indexările salariale odată cu eliminarea poverii impozitării pe cifra de afaceri și restabilirea predictibilitatii financiare, începând cu 2027, în funcție de cadrul economic și legislativ aplicabil la acel moment”, a informat KMGI.
_________________________________________________________________________________________________
Știrea inițială
Încă din primele ore ale dimineții, lucrătorii s-au grupat pe platforma rafinăriei, iar numărul participanților ar putea crește pe măsură ce angajați din alte ture se alătură protestului. Nu au fost raportate incidente, iar activitatea rafinăriei nu este afectată semnificativ.
Liderul sindical Auraș Stănilă a precizat pentru ZIUA de Constanța că negocierile colective de salarii sunt în desfășurare și că, deși joi a avut loc o rundă de discuții, oferta prezentată de conducere nu prevede o majorare salarială, ci doar acordarea unor bonusuri.
„Suntem în negocierea colectivă de salarii în momentul ăsta. Am avut ieri o rundă de întâlniri, iar conducerea a venit cu propunere, fără mărire salarială. Oamenii care protestează acum sunt cumva nemulțumiți de faptul că nu s-a mărit salariul”, a declarat liderul sindical.
Continuă negocierile
Stănilă a explicat că negocierile nu sunt încheiate, fiind programată o nouă întâlnire cu conducerea companiei în cursul zilei: „La ora 13.00 este programată o nouă întâlnire. Dacă reprezentanții salariaților din fabrică nu vor fi de acord cu bonusurile și vor cere creșteri salariale, vom continua demersurile și vom vedea ce decizii vor fi luate în continuare”.
Compania nu a transmis încă un punct de vedere oficial cu privire la protest și la revendicările angajaților.
Din sursele noastre, mărirea solicitată de sindicat este de 1.500 de lei, net. Reamintim faptul că, la finalul lui 2023, angajatii de pe Platforma Petromidia au obtinut o creștere salarială de 1.500 de lei, net, așa cum este menționat pe site-ul oficial al Sindicatului Liber Petrochimistul. Apoi, în decembrie 2024, din aceeași sursă aflăm că a fost aplicată și o „creștere salarială de 7% net, dar nu mai puțin de 400 lei net pentru fiecare salariat, începând cu 1 ianuarie 2025.
Amintim că în noiembrie 2025, Rompetrol și Petromidia se aflau în centrul unei mega-tranzacții internaționale: KazMunayGas pregătește vânzarea activelor europene.
Potrivit informațiilor publicate de autoritățile kazahstane, grupul de stat intenționează să scoată la licitație KMG International NV (KMGI), subsidiara deținută integral de KazMunayGas, în perioada 2026 –2027.
Licitația va fi desfășurată în două etape și va permite investitorilor privați să achiziționeze până la 50% din holding, care coordonează operațiunile de rafinare și retail din Europa, potrivit caliber.az.
Câteva zile mai târziu, la 25 noiembrie 2025, KMGI, acționarul principal al rafinăriilor Petromidia și Vega, a anunțat că nu s-a luat încă nicio decizie privind privatizarea sa în Kazahstan, pentru că este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori.
În România, KMGI deține 48,11% din acțiunile rafinăriilor Petromidia și Vega, precum și un complex petrochimic, terminale și o rețea de circa 1.400 de benzinării sub marca Rompetrol. Petromidia, cu o capacitate de procesare de aproape 5 milioane tone de țiței pe an, este considerată cea mai mare și mai complexă rafinărie din România.























































