Proprietarii Dedeman investesc un munte de bani în ceea ce acum trei decenii era considerat un morman de fiare vechi
0O mişcare-surpriză, concretizată la finalul anului trecut, a dat curs unei avalanşe de presupuneri printre reprezentanţii industriei locale de aluminiu. Actorii principali: fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman şi Alro Slatina.
Vestea că aceştia au cumpărat pe bursa de la Bucureşti 23,16% din cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (cu excepţia Rusiei şi a Peninsulei Scandinave) a luat pe neaşteptate mediul de business, mai ales că numele lor este asociat de peste 25 de ani cu Dedeman, liderul de astăzi al pieţei locale de bricolaj (cu afaceri de aproape 1,4 miliarde de euro în 2017), şi mai puţin cu alte domenii. Întrebarea „De ce au început Dragoş şi Adrian Pavăl să investească masiv în sectoare care nu au nicio legătură cu retail-ul?“ vine, prin urmare, de la sine.