Proiectele Guvernului Dăncilă pentru Bucureşti: O fabrică de vehicule electrice şi un nou aeroport
0Două dintre cele opt noi proiecte de pe lista Guvernului, ce urmează să fie aprobată astăzi pentru a fi realizate prin Parteneriat Public Privat, se referă la construirea aeroportului Bucureşti Sud şi a unei fabrici de miljoace de transport în comun electrice.
Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de joi sunt incluse proiectele: Amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie; Construirea aeroportului Bucureşti Sud; Canalul Siret –Bărăgan; Construcţia prin PPP a unei fabrici de miljoace de transport în comun electrice şi un nou complex turistic de ski în Masivul Făgăraş.
La începutul lunii iunie (n.r. 9 iunie 2018) o companie chineză a anunţat că vrea să deschidă fabrică de autobuze electrice în România, valoarea investiţiei fiind estimată la 100 de milioane de euro. Reprezentanţii producătorului din China au semnat la începutul lunii un contract de asociere cu proprietarul chinez al Parcului Industrial Meteor din Băicoi, scrie economica.net.
Cât priveşte aeroportul din sudul Bucureştiului, ideea nu este nouă, omul de afaceri Nelu Iordache (condamnat pentru corupţie) anunţându-şi intenţia de a construi la Adunaţii-Copăceni un aeroport cu o capacitate de 2 milioane de pasageri anual. Proiectul vehiculat în urmă cu circa 10 ani a fost însă abandonat.