Programul Rabla 2015 are un buget de 200 de milioane de lei. Statul oferă 25.000 de tichete, iar eco-bonusul se triplează, la 1.500 de lei
0Programul Rabla are un biget de 200 de milioane de lei în acest an, cu 33% mai mare decât în 2014, autorităţile urmând să emită 25.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice, iar eco-bonusul să crească de la 500 la 1.500 de lei, a anunţat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
Ghidul de finanţare pentru Rabla 2015 va fi lansat luni în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, scrie Mediafax.
Oficialul a precizat că anul acesta vor fi acordate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice, respectiv cu 3.000 mai multe pentru persoanele juridice.
Valoarea tichetului va fi tot de 6.500 de lei, în timp ce valoarea eco-bonusului acordat pentru achiziţia unei maşini ecologice va creşte de la 500 la 1.500 de lei.
Rabla 2015. Cine beneficiază de bonusuri
Dacă prima de casare este transmisibilă, eco-bonusul nu se acordă dacă maşina nouă nu este cumpărată de aceeaşi persoană care casează maşina veche.
Astfel, proprietarul maşinii casate poate opta pentru cedarea tichetului electronic unei alte persoane, care doreşte să îşi cumpere o maşină nouă, însă persoana respectivă nu va beneficia şi de eco-bonusuri, chiar dacă achiziţionează o maşină care respectă condiţiile pentru acordarea acestora.
Ca şi anul trecut, prima de casare va fi acordată sub formă de tichet electronic.
Eco-bonusul va fi acordat la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid sau unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, în condiţiile în care înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a acestuia are loc până la 31 august 2015. Se pot cumula maxim două eco-bonusuri.
În 2014, au fost duse la casat 20.391 de maşini vechi şi au fost decontate tot atâtea tichete pentru achiziţia de maşini noi, de către persoanele fizice şi juridice. Cele mai multe tichete Rabla pentru maşini casate au fost eliberate, anul trecut, în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Argeş.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/phradamon666/programul-r" target="_blank">View the story "programul Rabla 2015" on Storify</a>]
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.