Firmele şi instuţiile publice se pot înscrie în programul „Rabla“ până la 30 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoane juridice şi instituţii publice din programul „Rabla 2014“ a fost prelungită până în 30 septembrie, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Adrian Gearâp, preşedintele AFM, a dispus prelungirea sesiunii de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice din programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2014.

„Dosarele se vor depune la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar termenul limită de depunere a acestora este 30 septembrie 2014“, se arată în comunicatul transmis de instituţie. 

Persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare, publicat pe site-ul instituţiei, în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.

Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice validate să participe în programul „Rabla 2014“ va fi publicată pe site-ul instituţiei.

Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete „Rabla“ pentru persoanele juridice şi instituţiile publice. În cele patru etape anterioare de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în program au fost analizate în total 998 dosare, dintre care 388 au fost acceptate pentru 1.575 autovehicule şi 610 dosare au fost respinse.

Programul „ reprezentanţii profesiilor liberale, în urma publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Mediului privind modificarea Ghidului de finanţare a programului „Rabla“, pe 14 august.

Dacă până în prezent nu se puteau înscrie în program decât societăţile de avocatură, care au personalitate juridică, acum au această posibilitate şi cabinetele individuale de avocatură. 

Este valabil şi pentru cabinetele individuale ale medicilor, veterinarilor, tehnicienilor dentari, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătoreşti, consultanţilor fiscali, asistenţilor sociali, precum şi pentru birourile individuale de arhitectură sau geodezie.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite