Profit de peste un miliard de euro pentru sectorul bancar românesc în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut numărul băncilor s-a redus la 36 FOTO: Adevărul
Anul trecut numărul băncilor s-a redus la 36 FOTO: Adevărul

Sectorul bancar, principalul finanţator al economiei, a obţinut un profit de peste un miliard de euro (peste 4,5 milarde de lei) anul trecut, după pierderile record din 2014.

Sistemul bancar a înregistrat un profit de 800 de milioane de lei la finalul primului trimestru din 2015, la jumătatea anului a crescut la 1,2 miliarde de lei, iar după nouă luni rezultatul s-a dublat, la 2,2 miliarde de lei, potrivit datelor furnizate de BNR. Băncile au rămas pe profit până la finele anului, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Sistemul bancar şi-a majorat activele la peste 377 miliarde de lei (circa 84 miliarde de euro), maximul ultimilor opt ani. Atât rentabilitatea activelor (ROA), cât şi cea a capitalului (ROE) erau la finalul anului trecut în teritoriu pozitiv, ajungând la 1,35% şi, respectiv, 12,8%.

Având în vedere nivelul ROA şi al activelor, reiese un profit de circa un miliard de euro pentru sistemul bancar în 2015. Profitul record de anul trecut vine după pier­derile record de circa un miliard de euro din 2014.

Rata de solva­bi­litate – unul dintre cei mai importanţi indica­tori urmăriţi de BNR, care arată cât de bine capitalizată este o insti­tuţie de credit – ajungea la sfârşitul anului 2015 la 17,5%, mult peste minimul im­pus de 10%, ceea ce arată că băncile au suficient spaţiu pentru a intensifica creditarea economiei.

Anul trecut numărul băncilor s-a redus la 36.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite