Previziuni sumbre în privinţa macroeconomiei: euro se va apropia de 4,85 lei, iar inflaţia de 3,72%

0
0
Leul continuă să se deprecieze în raport cu moneda unică europeana

Încrederea mediului de afaceri în evoluţia economiei româneşti scade pe zi ce trece, managerii estimând că, până în primăvara viitoare euro va fi de aproape 4,85 lei, iar inflaţia va ajunge la circa 3,72%.

În luna februarie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 10,6 puncte până la valoarea de 34,4 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. 

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 8,2 puncte, până la valoarea de 47,5 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 19,6 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,9 puncte până la valoarea de 27,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 8,7 puncte).  

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462.   

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2020/martie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,72%.  

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.  

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. 

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenului CFA. 

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsă încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe bază a 6 întrebări cu privire la: 

 • Condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii; 

 • Anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflaţiei, raţele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii. 

Astăzi, în lume există peste 150.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 152 societăţi membre ale CFA Institute. 

Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvenţă anuală. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experienţă profesională relevanţă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte. 

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele peste 152 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelentă profesională. 

În prezent, CFA România are peste 230 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidaţi pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc. 

  

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite