Ponta revine şi spune că toate pensiile vor fi majorate în 2014: „A fost o eroare a mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a revenit asupra declaraţiei conform căreia pensiile nu vor fi indexate cu acelaşi procent şi a explicat că aceasta a fost „o eroare“ a sa şi că a vrut să se refere numai la salariile bugetarilor, în sensul că este posibil ca majorarea să fie aplicată doar la unele categorii.

„A fost o eroare a mea, în sensul în care eu mă refeream la indexarea salariilor şi am spus din greşeală şi de pensii. Doamna ministru Câmpeanu m-a sunat imediat şi mi-a reamintit că avem o decizie a Curţii Constituţionale: pensiile sunt bazate pe contribuţii şi nu poţi să le opreşti să le îngheţi pe cele mai mari şi să le creşti doar pe cele mici. Deci, pensiile vor creşte toate cu acel 3,76%. La salarii vroiam însă să spun, şi asta e o discuţie pe care am avut-o şi cu ministrul de Finanţe: din fondul acela în jur de 3% cu care putem mări anvelopa salarială, ideea a fost să nu mărim tuturor cu 3%, pentru că în special pentru salariile mari creşterea să zic nu este semnificativă, ci să încercăm fie să mărim salariul minim, fie să mărim salariile la categorii ţintite, vorbim de rezidenţi, de profesori debutanţi, de cei cu venituri mici din sectorul bugetar“, a spus Ponta la România TV.

Premierul a afirmat luni că salariile şi pensiile nu vor fi majorate pentru anul viitor cu acelaşi procent, ci ţintit către persoanele cu venituri mici şi anumite categorii speciale, precum medici rezidenţi şi profesori debutanţi.

„Avem un spaţiu de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere - şi este şi cel al ministrului de Finanţe - nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3 virgulă ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medici rezidenţi sau de profesori debutanţi, pentru că, altfel, cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă“, a spus Ponta.

Guvernul a anunţat anterior că există resurse bugetare pentru indexarea pensiilor cu un procent bazat pe inflaţia de anul trecut, de 3,75%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite