Petrolişti: Plafonarea preţului gazelor încurajează importurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sonda gaze naturale

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) este profund îngrijorată de intenţia Ministerului de Finanţe de a plafona preţul de vânzare al gazelor din producţia internă la 68 lei/MWh, până în anul 2022.

Plafonarea preţului de vânzare al gazelor din producţia internă ar reprezenta o măsură explicit anticoncurenţială. În cazul în care ea va fi adoptată, va rezulta o discriminare a producţiei interne în raport cu importurile de gaze naturale. Vor fi afectaţi în primul rând producătorii mici, care depind de finanţarea externă şi de împrumuturi pentru a îşi susţine proiecte cu costuri de producţie aferente mai mari. Ei sunt cei mai vulnerabili din punct de vedere economic la astfel de şocuri şi tot ei reprezintă baza competitivităţii şi diversificării viitoare a pieţei româneşti de gaze. 

Limitarea preţului de vânzare al gazelor naturale nu numai că ar contraveni princiipiilor de funcţionare a pieţei şi condiţiilor acordurilor de concesiune în vigoare, dar ar pune sub semnul întrebării viabilitatea economică a mai multor zăcăminte, ceea ce ar putea atrage închiderea acestora, cu impact asupra producţiei, a locurilor de muncă şi a diversităţii sectorului de gaze românesc, cu efecte negative pe orizontală. 

Industria de profil este caracterizată de specificul necesităţii unui volum considerabil de investiţii pe o perioadă îndelungată de timp şi în condiţiile a numeroase riscuri asociate. Schimbarea radicală şi imediată a cadrului de reglementare va anula validitatea oricărui calcul investiţional pe termen lung. Vor fi puse în pericol investiţiile planificate în programe de explorare a zăcămintelor noi, precum şi de dezvoltare a celor mature, care ar fi permis mai multor producători să intre pe piaţă. 

Pe termen mediu şi lung, odată cu reducerea competitivităţii şi diversităţii de pe piaţa internă de gaze, o astfel de măsură va conduce la creşterea dependenţei de sursele externe. Creşterea cantităţilor importate va genera un impact negativ atât în ceea ce priveşte siguranţa în aprovizionare a consumatorilor, cât şi asupra balanţei de cont curent. 

Producătorii autohtoni de gaze naturale dezaprobă  atât obiectul acestei decizii, cât şi modul în care ea este luată, în absenţa oricărei consultări prealabile cu părţile implicate şi fără o analiză temeinică a efectelor imediate şi pe termen mediu asupra industriei de profil.  

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră este compusă din 15 membri, deţinători de acorduri de concesiune. Aceste acorduri au fost semnate de companiile membre cu statul român, în baza Legii Petrolului în vigoare. În prezent, membrii ROPEPCA deţin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare si producţie onshore din România, reprezentând pentru anul 2017 investiţii cumulate de 900 milioane de Euro, o cifră de afaceri de aproape 3,4 miliarde de Euro, contribuţii către bugetul de stat de 300 milioane de euro, precum şi crearea şi menţinerea a 13.700 locuri de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite