Petre Daea vrea să redeschidă magazinele Unirea, dar nu știe costul proiectului guvernamental
0Ministrul Agriculturii vrea să redeschidă magazine de stat „Unirea”, unde micii agricultori își vor putea vinde produsele, însă Petre Daea recunoaște că nu are idee de impactul bugetar.

Întrebat despre costuri, ministrul Petre Daea a precizat, într-o intervenție la DIGI24 că „este un răspuns greu de dat, pentru că nu este vorba de un proiect care are un început și un sfârșit, ca și cum facem un cap de pod și construim acest lucru. Nu, este o societate comercială. Este greu de spus ce înseamnă valoarea pe care o va folosi o casă de comerț. Nu e vorba de a costa un asemenea proiect. Întrebarea dvs nu îmi dă posibilitatea să vă dau un răspuns care să vă satisfacă, întrucât eu nu am un răspuns la o asemenea întrebare”, a declarat ministrul agriculturii.
Chestionat pe tema eșecului proiectului său anterior, tot cu magazinele „Unirea”, Petre Daea a subliniat că „nimănui nu îi este permis să se despartă de un proiect în condițiile în care există lege. Aplicarea legii este obligatorie indiferent cine vine la minister. Din acest punct de vedere, nu am nicio îngrijorare. Litera legii spune foarte clar că ea trebuie îndeplinită. Într-un cuvânt, nu ne putem juca cu legea”.
Proiect inițiat în 2018
Casa Română de Comerţ Agroalimentar – UNIREA SA este o companie naţională, înfiinţată în baza Hotărârii de Guvern nr.933/2018, „cu scopul de a realiza un mecanism comercial funcţional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor şi producţiei agricole naţionale putând desfăşura complementar şi activităţi conexe în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate”.
Scopul Societăţii Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” – S.A. era, în principal, organizarea şi desfăşurarea comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, în depozite şi magazine specializate, pieţe şi târguri, cu mărfuri agricole: cereale, legume-fructe, carne, lactate, ouă şi altele asemenea, precum şi operaţiuni de import-export cu această categorie de mărfuri.
„În acest scop, Societatea Naţională „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” – S.A. organizează reţele proprii de achiziţie, procesare primară şi industrială, precum şi centre logistice, reţele de vânzare în ţară şi în străinătate”, se menţionează chiar pe site-ul companiei de stat.
Lucrurile sunt însă departe de a fi aşa cum au fost gândite atunci. În octombrie 2020, compania a închis singurele două magazine ( fixe) pe care le opera, la Bucureşti şi Sibiu, iar bursa de peşte a rămas practic nefuncţională.
„Pe parcursul a cel puţin şase luni în decursul anului 2020 a fost analizată activitatea acestor magazine ( Bucureşt şi Sibiu puncte fixe, Gruiu, Piteşti, Slatina puncte mobile n.red) prin comparaţie cu perioada similară din 2019 şi nu a putut fi identificată nicio lună cu venituri peste cheltuieli deoarece şi aceste magazine au fost deschise fără o analiză economici-financiară rentabilă”, se arată într-un raport al Consiliului de Administraţie.
Problemele din 2020
În plus, compania a intrat în anul calendaristic 2020 cu un stoc de 45 de tone de peşte congelat pe care nu a mai reuşit să îl valorifice. Contextul comercial era unul pandemic, iar preţul pe care l-ar fi putut oferi compania pentru a nu vinde sub cost era unul exagerat.
Aceasta pentru că, după cum se arată în raport, „depozitarea s-a făcut la un preţ cu mult peste preţul pieţei, astfel încât creştrea costul de vânzare al produsului finit, fapt ceea ce îl făcea nevandabil în piaţa concurenţială”.
Mai mult decât atât, din cauza unui vid legislativ, în România nu există termene de valabilitate reglementate pentru peştele de apă dulce congelat şi produsele din peşte de apă dulce congelate.
Oricum sucursala societăţii de la Tulcea, acolo unde se derulau activităţile bursei de peşte, nu avea autorizaţiile şi avizele de funcţionare necesare ( aviz de mediu) astfel că sucursala nu îşi putea desfăşura activitatea. Demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor şi avizelor au început astfel de abia în al doilea semestru al anului trecut.