Pe scurt
02,67 milioane de roviniete pe piaţă CNADNR a repartizat, până la finele săptămânii trecute, 2.672.768 roviniete, cu valabilitate de o zi, de şapte zile, de 30 de zile şi de un an,
2,67 milioane de roviniete pe piaţă
CNADNR a repartizat, până la finele săptămânii trecute, 2.672.768 roviniete, cu valabilitate de o zi, de şapte zile, de 30 de zile şi de un an, pentru toate tipurile de autovehicule, care acoperă cererea, a declarat responsabilul de comunicare al Companiei de Drumuri şi Autostrăzi, Mihaela Hurezeanu. Aceasta a afirmat că şoferii pot avea încă probleme în procurarea rovinietelor deoarece anumiţi furnizori (cum ar fi benzinăriile - n.r.) ar putea întâmpina dificultăţi la nivel de distribuţie în reţeaua naţională de puncte de vânzare. (Mediafax)
LukOil a ieftinit motorina
LukOil România, membră a grupului rusesc LukOil, a ieftinit motorina cu 5 bani, începând de vineri, după ce miercuri a ieftinit două sortimente de benzină cu până la şase bani pe litru şi a scumpit cu cinci bani pe litru al treilea sortiment de benzină. Astfel, motorina Euro L Diesel costă 4,11 lei/litru, iar motorina Super Euro L Diesel costă 4,40 lei/litru. Preţul benzinei a rămas nemodificat. (NewsIn)
Românii şi bulgarii, cel mai lung program de lucru
Românii şi bulgarii au cel mai lung program săptămânal de lucru din Europa, media orelor de muncă fiind de peste 41,7 ore/săptămână, conform unui studiu al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, citat de "Daily Telegraph". Pe locul trei în clasament se află Marea Britanie, având o medie de 41,4 ore/săptămână, cu aproape două ore peste media orelor de muncă din primele 15 state membre ale Uniunii. (NewsIn)
Citroen vrea să livreze 200 de C5 în 2008
Citroen vrea să livreze în acest an, în România, 200 de unităţi din modelul C5, lansat joi pe plan local, iar ţinta de vânzări pentru anul viitor se plasează la 800 de maşini, a declarat directorul general al reprezentanţei constructorului francez în România, Didier Gerard. (Mediafax)
Poşta, restructurată până în 2012
Termenul de finalizare a procesului de restructurare a companiei Poşta Română în vederea privatizării, care va impune recalificări şi concedieri de personal, va fi extins cu doi ani faţă de data limită avută în vedere iniţial de Ministerul Comunicaţiilor, procedura urmând să fie încheiată în 2012. Documentul prezentat de minister la sfârşitul anului trecut avansa ca termen pentru derularea procesului de restructurare perioada 2007-2010. (Mediafax)
Sony verifică laptopurile Vaio TZ
Sony a început voluntar un program internaţional de verificare şi revizie a notebook-urilor Vaio TZ, inclusiv în România. Demersul a fost iniţiat după ce a fost identificată o posibilă problemă de design la un număr de unităţi, care se pot supraîncălzi, deformând carcasa în zona cablului de alimentare şi a monitorului. (Mediafax)























































