Pe scurt
0Poşta, servicii de 45 milioane euro Compania Naţională Poşta Română intenţionează să achiziţioneze prin licitaţie, în luna iulie, servicii de transport aerian pentru corespondenţa
Poşta, servicii de 45 milioane euro
Compania Naţională Poşta Română intenţionează să achiziţioneze prin licitaţie, în luna iulie, servicii de transport aerian pentru corespondenţa poştală prioritară, valoarea estimativă a contractului fiind de 45 milioane de euro, fără TVA. Poşta Română trebuie să îndeplinească timpi de circulaţie impuşi de autoritatea de reglementare, pe teritoriul ţării. Conducerea societăţii a decis achiziţionarea unor servicii de transport aerian între Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Bacău. (Mediafax)
Fujitsu, afaceri de 26 milioane euro
Reprezentanţa locală a producătorului de PC-uri Fujitsu Siemens Computers (FSC) are ca obiectiv, pentru prima jumătate a anului financiar, o cifră de afaceri de 26 milioane euro. "Pentru întregul an financiar 2008 - 2009, obiectivul companiei este o cifră de afaceri de 75 milioane euro", a spus Dragoş Nicolaescu, directorul general al companiei. (Mediafax)
Ramada se extinde la Iaşi şi Braşov
Ramada continuă expansiunea în România, în special în marile oraşe ale ţării, două noi hoteluri fiind deschise la Iaşi şi Braşov. Oferta pe piaţa hotelieră din oraşele Braşov şi Iaşi creşte cu 191 de camere de patru stele (cifra reprezentând capacitatea cumulată a celor două hoteluri), care vor fi la dispoziţia turiştilor începând cu luna iunie 2008 în Iaşi, respectiv începând cu luna iulie 2008 în Braşov, sub brandul Ramada. (Oana Grecea)
Centru de retail pe 123 hectare, lângă Braşov
Un grup de companii româneşti şi străine va investi circa 250 de milioane de euro pentru a construi, în apropiere de Braşov, un complex imobiliar care va include hipermarket, mall, un parc de distracţii şi hoteluri, potrivit firmei Zoltan Trading. Complexul va fi construit în zona Reci, la 12 kilometri de Sfântu Gheorghe. (Mediafax)
Salans, preşedinte la Arbitraj
Carl F. Salans, fondatorul firmei de avocatură Salans, a fost nominalizat pentru poziţia de preşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ (ICC) de la Paris, ne-au anunţat, ieri, reprezentanţii din România ai casei de avocatură. Funcţia va fi preluată începând cu 1 iulie şi până la sfârşitul acestui an, când va fi numit un preşedinte permanent. (Dan Străuţ)
Hotelurile mari, excluse în Deltă
Funcţionarea hotelurilor cu peste 20 de camere şi a pensiunilor cu mai mult de 10 camere va fi interzisă în Delta Dunării. Documentul va stabili regulile de ocupare a terenurilor şi va fi aplicat în toate localităţile Rezervaţiei, cu excepţia oraşelor Tulcea şi Sulina. (Mediafax)























































