Pe scurt
0Investiţii americane şi chineze în Suceava Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a anunţat că firme importante din SUA şi China doresc să investească în zona
Investiţii americane şi chineze în Suceava
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a anunţat că firme importante din SUA şi China doresc să investească în zona Centrului Economic Bucovina, unde ar urma să înfiinţeze o companie aviatică, firme de medicamente, fabrici de confecţii, dar şi de asamblare a maşinilor Toyota.
Mîrza a spus că săptămâna viitoare, reprezentanţi ai acestor firme vor veni la Suceava pentru a discuta despre planul investiţional şi a precizat că din discuţiile preliminare, doresc să investească modernizarea Aeroportului Suceava şi să deschidă o companie aviatică, "Air Bucovina". El a arătat că investitorii doresc să finanţeze reabilitarea pistei aeroportului şi lungirea la 3.000 de metri, refacerea balizajului, modernizarea clădirii aeroportului, precum şi construcţia unor depozite de mărfuri. (Mediafax)
Motocicletele, la mare căutare
Vânzările de vehicule motorizate cu două roţi au crescut, în primul trimestru, cu 65,4%, până la 640 de unităţi, pe fondul creşterii vânzărilor de scutere Peugeot, care rămâne lider la vânzări, conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Din totalul de 640 de vehicule, cele mai mari volume ale vânzărilor au fost înregistrate de marca Peugeot, cu 268 de scutere vândute în primul trimestru al acestui an, faţă de 134, în aceeaşi perioadă din 2007. Peugeot a fost urmat de Piaggio (75 de scutere), Yamaha (57 de motociclete comercializate) şi Honda, cu 49 de motociclete vândute. Vânzări însemnate au înregistrat şi mărcile KTM (35 de unităţi), Aprilia (30 de vehicule), Suzuki (27) şi Harley Havidson, cu 24 de vehicule comercializate. (NewsIn)
Paşte cu creşteri la Cosmote
Operatorul de telecomunicaţii Cosmote România a înregistrat creşteri ale traficului de voce cu circa 135% şi ale celui de mesaje cu 96%, de Paşte, comparativ cu perioada similară din 2007. Între 25 şi 28 aprilie 2008, utilizatorii Cosmote au efectuat zeci de milioane de apeluri, traficul de voce înregistrând o creştere cu circa 135%, comparativ cu perioada sărbătorilor pascale din 2007. În ceea ce priveşte numărul SMS-urilor trimise, acestea s-au mărit cu 96% comparativ cu volumul înregistrat în perioada 6-9 aprilie 2007. (Iulian Buduşan)
Creşte numărul vizitatorilor pe litoral
Numărul turiştilor care vor merge pe litoralul românesc în acest an va creşte cu 15% faţă de 2007, a declarat ministrul turismului, Ovidiu Silaghi. El a menţionat că, anul trecut, pe litoralul românesc au fost circa un milion de turişti.
Silaghi spune că serviciile de pe litoral s-au îmbunătăţit în ultimii ani, ca urmare a conştientizării de către operatori a faptului că turiştii pot alege alte destinaţii. Referitor la comparaţia cu Bulgaria, ministrul a subliniat că litoralul românesc are 60-70 de kilometri de plajă, iar cel bulgăresc are în jur de 450 şi este dificil să compari cele două locaţii. Numărul hotelurilor care sunt deschise de 1 Mai pe litoral este de 89, acestea reunind aproape 20.500 de locuri de cazare. (NewsIn)
Fiat se va fabrica şi în Serbia
Grupul Fiat şi Ministerul Economiei din Serbia au semnat un memorandum pentru crearea unei noi companii ce va prelua societatea Zavodi Crvena Zastava. În cadrul companiei nou-create, Fiat va deţine majoritatea portofoliului de acţiuni şi va fabrica noi modele low-cost, în cadrul programului B-compact, începând cu anul 2010, pe pieţele din Europa Centrală şi de Est.
Compania italiană va investi 700 de milioane de euro pentru modernizarea uzinei Zastava. Primul model Fiat ce se va produce în Serbia va fi Topolino, similar modelului cu două locuri lansat în anul 1936. Noul model va fi construit pe aceeaşi platformă folosită şi la Fiat 500 şi la Panda, însă va fi mai scurtă cu 3.150 milimetri. Noul Topolino va avea patru locuri şi va fi lansat la sfârşitul anului viitor. Mai mult, Fiat vrea să lanseze în anul 2010 şi varianta îmbunătăţită a modelului Topolino, pentru marca Lancia. (Iulian Buduşan)
Profit în scădere la Zimtub Zimnicea
Producătorul de ţevi sudate Zimtub Zimnicea (ZIM) estimează pentru anul curent un profit brut de 101.892 lei, în scădere cu 23% faţă de 2007, pe fondul sporirii venturilor într-un ritm uşor sub cel al cheltuielilor. Bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat în cadrul adunării generale din 29 aprilie.
Veniturile societăţii ar urma să ajungă la sfârşitul anului la 50,19 milioane lei, în urcare cu 62,68% faţă de 2007, când au fost de 30,85 milioane lei, iar pentru cheltuieli, compania anticipează un avans de 63,06%, până la 50,08 milioane lei, de la 30,72 milioane lei, nivelul afişat anul trecut. Zimtub Zimnicea a obţinut în 2007 un profit net de 92.054 lei, care, potrivit hotărârilor acţionarilor, va fi repartizat în rezerve legale (6.642 lei) şi în surse proprii de finanţare (85.412 lei). (NewsIn)
Bursa Sibiu vrea mai mult din CRC
Bursa din Sibiu deţine aproape o treime din capitalul social al Casei Române de Compensaţie (CRC) şi vrea o participaţie de până la 60%, înaintând o ofertă şi pentru acţiunile deţinute de BVB, a declarat, pentru NewsIn, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Sibex.
În 25 aprilie, Bursa Sibiu deţinea 32,58% din capitalul social al CRC. Potrivit regulamentelor CNVM, orice intenţie de achiziţie de acţiuni ale casei de compensaţie care va conduce la o deţinere ce ar atinge sau ar depăşi 10%, 20%, 33%, 50% din totalul drepturilor de vot va fi notificată. (NewsIn)
Agras, scădere a cifrei de afaceri
Compania de asigurări Agras, membră a Vienna Insurance Group, a afişat o valoare a primelor brute subscrise de 13,18 milioane lei, în scădere cu 39% faţă de anul trecut, a anunţat, miercuri, compania. În 2006, Agras a înregistrat prime brute de asigurare în valoare de 21,62 milioane lei.
Pierderile înregistrate de companie în anii anteriori vor fi acoperite cu profitul brut afişat anul trecut, care se ridică la 289.841 lei, în creştere de 11 ori faţă de anul anterior. Agras înregistrase, în 2006, un profit brut de 26.203 lei, comparativ cu pierderea de aproximativ 1,5 milioane lei din 2005. Daunele plătite de Agras anul trecut se ridică la 11,32 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de anul anterior. (NewsIn)























































