Pe scurt
0Energie Centrală energetică pe platforma ArcelorMittal Galaţi Gaz de France şi alte trei companii sunt interesate să construiască, pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal
Energie
Centrală energetică pe platforma ArcelorMittal Galaţi
Gaz de France şi alte trei companii sunt interesate să construiască, pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, o centrală de producţie a energiei. "Sunt patru companii, printre care Gaz de France, care vor să facă o centrală în combinat, în zona unde este Uzina Cocso-Chimică şi să folosească integral tot gazul furnal şi gazul de cocs.", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului Galaţi, Dumitru Nicolae. El a precizat că ArcelorMittal Galaţi nu va renunţa la alimentarea de la reţeaua electrică naţională, ci doar îşi va reduce o parte din consumul din sistemul naţional. Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţia confirmat că sunt patru companii interesate de construcţia unei centrale pe platforma combinatului. (Mediafax)
Financiar
Inflaţia ne ţine departe de euro
România ar putea rata ţinta de intrare în zona euro stabilită pentru 2014 dacă nu va reuşi să reducă semnificativ inflaţia în 2008 şi 2009, a declarat marţi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, după un semniar organizat de "The Economist". Pentru a adera la zona euro în 2014, România ar trebui să aibă deja în 2010 inflaţia în limitele stabilite prin criteriile de la Maastricht. Aceste criterii prevăd ca media inflaţiei anuale a ţărilor care aderă la sistemul monedei unice europene să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media inflaţiei anuale din cel mai bine clasate trei economii din zona euro. (NewsIn)
Imobiliare
3.000 de noi apartamente la Braşov
Dezvoltatorul israelian BSR Europe va construi peste 3.000 de apartamente în trei proiecte rezidenţiale în Braşov, pentru care va investi 150 milioane de euro în următorii cinci ani. "Din cele 400 milioane de euro planificate de BSR Europe pentru investiţii în România în următorii ani, 150 de milioane vor fi alocate oraşului Braşov", se arată într-un comunicat al companiei. (Ionuţ Morariu)
Turism
Grupul Ramada atacă puternic piaţa hotelieră din România
Hotelul Turist din Bucureşti a devenit Ramada Plazza, în urma unei investiţii numai în partea de cazare de 15 milioane de euro. Grupul va mai investi alte zece milioane în centrul de sănătate şi relaxare, în cel de conferinţe şi în aducerea hotelului Parc la standardele Ramada. Lanţul hotelier Ramada va inaugura, din 2 martie, primul Ramada Plaza Bucharest Convention Center din România, structură de cazare de 4 stele. Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările de reabilitare a hotelului Turist şi alinierea acestuia la standardele Ramada Plaza au început în urmă cu doi ani. "Acesta este primul hotel Ramada Plaza din România. Estimăm că în acest an vom avea un grad de ocupare de 55-60% şi o cifră de afaceri de circa 5 milioane de euro. Numărul de oameni de afaceri care vin în România şi Bucureşti este în creştere, de aceea considerăm că deschiderea hotelului este bine-venită, mai ales că ea coincide cu deschiderea sezonului de corporate travel", a declarat Elena Mesina, directorul de vânzări şi marketing al Ramada Plaza. (Oana Grecea)
Agricultură
Consultanţă pentru fermele care se modernizează
Fermele de semisubzistenţă care vor depune un plan de dezvoltare vor beneficia de sprijin financiar din fonduri europene de dezvoltare rurală pentru asigurarea serviciilor de consultanţă, a declarat marţi ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Cornelia Harabagiu, România a negociat cu Comisia Europeană ca până în 2009 să nu existe plafon pentru finanţarea serviciilor de consultanţă, însă din 2010 va exista o alocare fixă de 1.200 de euro. (NewsIn)
Statistică
Românii trăiesc cel mai rău
Potrivit datelor JP Morgan şi Eurostat, veniturile românilor în 2007 se situează la 37 la sută din media veniturilor cetăţenilor din UE-25, dar preţurile în România reprezintă 59 la sută din media UE-25. Deşi vecinii bulgari au venituri mai mici decât românii, 36 la sută din media UE-25, preţurile în Bulgaria nu s-au aliniat aşa repede şi se situează la numai 44 la sută din media europeană, diferenţa între ritmul de convergenţă la preţuri şi venituri fiind de numai opt puncte procentuale. (Rompres)
Piaţa de capital
Pragul de deţinere la bursă ar putea fi majorat
CNVM a primit de la Ministerul Economiei şi Finanţelor un proiect pentru modificarea Legii pieţei de capital prin care se propune majorarea pragului de deţinere de 5% la burse, în cazul burselor internaţionale. Ministerul Economiei şi Finanţelor a elaborat proiectul după ce Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu a solicitat creşterea pragului maxim de deţinere la burse, în prezent de maxim 5% din acţiuni. Conducerea BVB a cerut în 2004, când a fost adoptată Legea privind piaţa de capital, introducerea pragului de 5% pentru evitarea preluării unui pachet majoritar de acţiuni la operatorul de piaţă de către un singur investitor. (Mediafax)
Afaceri
Carrefour ţinteşte un miliard de euro în 2008
Carrefour România estimează, pentru 2008, o cifră de afaceri de un miliard euro, în creştere cu aproape 15 la sută faţă de anul precedent.. În acest an, compania intenţionează să deschidă un număr de şase hypermarketuri în Suceava (în acestă primăvară), Arad, Piteşti, Oradea, Iaşi şi încă unul în Bucureşti (situat în zona Vitan). Valoarea totală a investiţiei pe care compania franceză intenţionează să o facă, în 2008, se ridică la circa 120 milioane euro. În 2009, Carrefour intenţionează să inaugureze încă cel puţin două hypermarketuri, dintre care unul va fi situat în cartierul Berceni din Capitală, iar altul în Sibiu. (Rompres)























































