Parlamentul l-a revocat pe Buzoianu de la şefia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
0Preşedintele Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost revocat astăzi din funcţie, potrivit deciziei senatorilor şi deputaţilor întruniţi în şedinţă comună, instituţia urmând să fie condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă.
Senatorul PNL Eugen Nicolăescu a propus astăzi plenului Parlamentului, în numele Comisiilor pentru buget, revocarea preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu.
Nicolăescu a prezentat senatorilor şi deputaţilor raportul întocmit de cele două Comisii permanente, în urma sesizărilor făcute şi a conducerii CSA.
Potrivit acestuia, comisiile au constatat că piaţa asigurărilor din România manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglenetării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor.
"Nu au fost îndeplinite cu eficienţă competenţele privivind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăţi de asigurare nu îşi respectă atribuţiile legale şi contractuale pe care le au faţă de asiguraţi. Nu au fost identificate soluţiile pentru o funcţionare normală a pieţei de asigurări privind atribuţiile ce revin prin lege acestei autorităţi", a menţionat liberalul.