Ordonanța privind plafonarea adaosului comercial la produsele românești, amânată

0
Publicat:

Potrivit unor surse din Ministerul Agriculturii, lista produselor nu este gata, iar textul nu a fost discutat cu premierul. 

image

Ordonanța de urgență care ar trebui să plafoneze cu 20% adaosul comercial pentru produsele românești, cele fabricate din materie primă românească în hipermarketuri, supermarketuri, promisă de ministrul Agriculturii, va fi amânată cel puțion până la toamnă.

Surse guvernamentale susţin că ordonanța ar putea fi adoptată cel mai devreme în luna septembrie.

În primăvară, producătorii s-au plâns că produsele românești au un adaos mai mare decât cele de import și sunt dezavantajate în acest fel. 

Ministrul Agriculturii Florin Barbu spunea la sfârşitul lunii mai că în cel mult două săptămâni, textul ordonanței de urgență va fi finalizat, va fi prezentat în Guvern şi va fi cunoscută lista cu cel puțin 12 produse românești care vor avea adaosul comercial plafonat la cel mult 20%.

„În două săptămâni ordonanţa va fi finalizată, va fi pusă în dezbatere publică şi ne dorim, aşa cum ne-am dorit şi la ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la celelalte 21 de produse alimente de bază ca românii cu venituri mici şi medii să aibă acces la alimente de bază de caşitate, româneşti, cu preţuri corecte. În ordonanţă vor fi incluse toate alimentele produse în România”, a transmis Florin Barbu. 

 „Ne dorim ca toate produse româneşti, care sunt procesate cu materie primă din România, să aibă o plafonare de adaos comercial de maxim 20%. Ne dorim să protejăm acest produse româneşti şi nu ne mai dorim să vedem adaos comercial pe produsele româneşti de 60%, 70%, 80%, iar cele din import să aibă un adaos de 15 sau 16%”, a declarat Florin Barbu, pe 22 mai. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite