Orban, despre creşterea salariului minim: Vom lua o decizie până la sfârşitul lunii. Ce variante sunt luate în calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO gov.ro

Executivul va decide curând asupra majorării salariului minim brut pe economie, a declarat premierul Ludovic Orban, precizând că aşteaptă rezultatele studiului de impact.

"Am primit o analiză şi aşteptăm finalizarea studiului de impact. Mâine din câte ştiu eu este convocat consiliul tripartit pentru o primă discuţie. Vom veni cu analiza noastră şi evident cu nişte propuneri între marje referitor la creşterea salariului minim. Evident trebuie să ţinem cont de factori obiectivi şi anume indicele de creştere a productivităţii, de creştere a salariului mediu brut, de rata infaţiei dar în acelaţi timp trebuie să ţinem cont şi de impactul pe care poate să-l aibă creşterea salariului minim asupra profitabilităţii companiilor în mai multe ramuri în care sunt mulţi angajaţi pe salariul minim, astfel încât creşterea salariului cu forţa de muncă să nu afecteze profitabilitatea în ramurile respective. (...) Până la sfârşitul lunii vrem să dăm hotărârea de Guvern referitoare la salariul minim", a declarat, luni, Ludovic Orban.

Întrebat dacă va exista o diferenţiere a nivelului salariului minim în fucţie de studii, premierul a răspuns că poate exista doar un singur salariu minim.

"Nu poate exista decât un singur salariu minim. Conceptul de salariu minim este fundamentat astfel că nu poţi avea mai multe varainte de salariu minim. În ceea ce priveşte salariul minim pe ramură, sigur că probabil creşterea acestuia în perspectivă va trebui gândită pe ramură în funcţie de creşterea indicelui de productivitate. În perspectivă ne vom gîndi la o reglementare care de altfel ne este solicitată de Comisia Euroepană din anul 2015", a completat Orban, scrie Mediafax.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite