Oligarhul rus Oleg Deripaska avertizează că un euro puternic afectează creşterea economică
0Moneda euro se tranzacţionează la niveluri inexplicabil de înalte faţă de dolarul american, ceea ce împiedică statele din zona euro să revină pe creştere, a declarat oligarhul rus Oleg Deripaska, citat de The Telegraph.
Euro se tranzacţiona la 90 de cenţi când a fost lansat dar a ajuns la un maxim de 1,59 dolari americani în iulie 2008. Între timp a scăzut la 1,31 dolari dar magnatul tot crede că e pre mult. El spune ca nu înţelege de unde vine diferenţa de 45 de cenţi între cele două monede faţă de momentul 2002, când a fost lansată moneda europeană. “Nu pricep de ce euro este aşa de sus. A devenit Europa mai productivă sau a creat mai multă inovaţie?”, s-a întrebat el retoric.
Deripaska controlează gigantul Rusal, cel mai mare producător mondial de aluminiu.
Oligarhul a precizat că în aceste condiţii nu există multe oportunităţi pentru sudul Europei şi pentru părtile industriale din Franţa şi Italia.
Acum un an şi jumătate el a mai declarat că anumite state europene operează “ca în socialism”, cheltuind mai mult decât posibilităţile lor. El încă mai crede că Europa are probleme şi nu are un plan clar de acţiune, însă nu vede posibil un colaps.