Oficial: Înscrierile în Programul pentru Fotovoltaice, anchetate de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a sesizat organele abilitate în legătură cu posibilele fraude la înregistrarea dosarelor pentru programul „Casa Verde - Fotovoltaice”.

„Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat în data de 10 septembrie 2019 înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces.

În urma acestor verificări, în data de 16 septembrie 2019 au fost sesizate organele abilitate pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea înscrierilor în aplicaţia informatică.

Dată fiind importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a a mediului şi interesul major manifestat de cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu depune toate eforturile pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp”, a informat joi AFM.

Amintim că în prima zi de înscriere în Programul Casa Verde Fotovoltaice, o singură firmă de instalatori din Oltenia a reuşit performanţa de a înregistra 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni.

Înregistrarea atât de multor dosare într-un mod correct, în numai câteva ore, este foarte puţin probabilă, având în vedere că o singură persoană nu poate încărca mai mult de 4 dosare într-o oră.

„Doar încărcarea documentelor în aplicaţia AFM durează între 15 şi 20 de minute, pentru un singur aplicant. Şi noi am fost surprinşi să vedem cât de repede s-au înregistrat dosarele în regiunea Craiova. Ne dorim să fie deblocat cât mai repede programul, astfel încât să putem păstra încrederea pe care ne-au acordat-o clienţii noştri. Ne dorim ca AFM să ne comunice şi nouă termenul de redeschidere a aplicaţiei. Bănuim că dacă s-a oprit procedura de înscriere, înseamnă că se vor face îmbunătăţiri”, a declarat pentru „Adevărul” Dan Tudose, instalator autorizat P Plus 2002 SRL şi administrator al magazinului online e-acumulatori.ro.

Comparând timpul necesar încărcării documentelor unui singur solicitant în aplicaţie cu recordul de dosare înregistrate de instalatorul din Oltenia putem spune că acesta a reuşit să încarce 10 de dosare pe minut sau a folosit 150 de calculatoare.

În aplicaţie trebuie încărcate 5 seturi de documente:

- actul de identitate al solicitantului;

- extras de carte funciară din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul;

- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice;

- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul;

- Cererea de finanţare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite