Oferta angajantă a operatorului belgian bpost pentru preluarea controlului Poştei Române este aşteptată în ianuarie 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii poştale FOTO Adevărul
Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii poştale FOTO Adevărul

Ministerul pentru Societatea Informaţională se aşteaptă ca operatorul poştal belgian bpost să depună o ofertă financiară angajantă pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la Poşta Română în luna ianuarie a anului viitor, a declarat luni ministrul Răzvan Cotovelea. Anterior, ministrul anticipa că oferta bpost ar putea fi depusă în martie-aprilie 2015.

„bpost a lucrat foarte bine cu comisia de privatizare a Poştei Române şi ne aşteptăm ca oferta financiară fermă şi angajantă să fie depusă în cursul lunii ianuarie 2015. Interesul statului în procesul de privatizare a Poştei Române este sporirea afacerilor companiei şi obţinerea de profit, care va aduce implicit şi dividende“, a spus Cotovelea, potrivit Mediafax.

El a estimat că negocierile cu bpost ar putea dura trei-patru luni.

„Vrem să vedem planul de investiţii al bpost pentru Poşta Română, direcţiile de dezvoltare a companiei, cum va fi retehnologizată activitatea operatorului şi câţi salariaţi vor fi disponibilizaţi“, a spus Cotovelea.

La finele lunii septembrie, bpost a depus singura ofertă neangajantă pentru cumpărarea a 51% din acţiunile Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR). Cu aproximativ 27.000 de salariaţi, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.687 de unităţi. Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

În luna octombrie, ministrul estima că Poşta Română va încheia anul 2014 cu un profit de 65 milioane de lei. În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care au atins cumulat 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an. În 2013, pierderile au fost de 29,43 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 1,15 miliarde de lei.


Mai puteţi citi: 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite