Oamenii de afaceri americani cer retragerea măsurilor fiscale anunţate de PSD: au produs haos pe piaţa de capital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
prabusire bursa

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) solicită retragerea imediată a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind noile măsuri fiscale anunţate de către ministrul de Finanţe în data de 18 decembrie cu intenţia de a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019.

"Considerăm că măsurile propuse, precum şi maniera de adoptare a acestora sunt lipsite de responsabilitate şi chibzuinţă şi induc un haos generalizat în economia românească, fapt confirmat de primele reacţii pe piaţa de capital, care indică o erodare rapidă a încrederii investitorilor în numai câteva ore de la anunţarea acestui OUG. Facem din nou apel la respectarea cadrului legal privind transparenţa decizională şi consultările publice", afirmă reprezentanţii investitorilor americani într-un comunicat.  

În legătură cu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede introducerea de noi măsuri fiscal ce urmează a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019, AmCham România şi-a exprimat punctul de vedere alături de organizaţiile partenere din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

AmCham România va continua să urmărească dezbaterile legate de OUG pentru a exprima punctul de vedere al celor peste 430 de companii americane, româneşti şi internaţionale pe care le reprezintă.

Una dintre cele mai importante măsuri anunţate marţi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează o ''taxă pe lăcomie" care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri.

De asemenea, Executivul are în vedere plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022, dar şi scăderea comisionului de administrare pentru Pilonul II de pensii de la 2,5% la 1% şi retragerea unei persoană de la un fond de pensii, după minimum cinci ani de participare.

În sectorul energetic, potrivit proiectului de act normativ, contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice va fi de 3% din cifra de afaceri realizată de aceştia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite