Noile modele iPhone 12, produse de lucrători studenţi abuzaţi. Reacţia Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apple a suspendat colaborările noi cu unul din cei mai mari parteneri, compania taiwaneză Pegatron, după ce a descoperit că acesta abuzează lucrători, puşi să lucreze noaptea şi mult peste programul stabilit, scrie Bloomberg. În fabrici ale companiei sunt produse inclusiv noile modele iPhone 12.

Compania a descoperit încălcări ale drepturilor muncii la Pegatron. Mai precis, o serie de lucrători studenţi au fost puşi să lucreze nopţi şi ore suplimentare, ceea ce încalcă Codul de conduită al furnizorilor Apple. Angajaţii „au depus eforturi extraordinare” pentru a ascunde problemele. De atunci, Pegatron este sub supraveghere până la finalizarea acţiunilor corective, a transmis compania americană într-un comunicat. Asta înseamnă că Pegratron nu va mai primi contracte noi.

Pegatron este unul dintre cei câţiva parteneri pe care Apple se bazează la nivel mondial pentru a asambla produse de marcă precum iPhone. La fel ca rivalul mai mare Foxconn sau Hon Hai Precision Industry Co., compania taiwaneză este parte integrantă din lanţul global de aprovizionare al Apple, care a fost ţinta criticilor activiştilor de-a lungul anilor.

Apple a spus că nu a găsit dovezi ale muncii forţate în cazul Pegatron, dar a descoperit că furnizorul a falsificat documente pentru a ascunde încălcări ale codului de conduită. Pegatron l-a concediat pe managerul care supraveghea programul studenţilor lucrători.

„Pegatron a clasificat greşit lucrătorii studenţi şi a falsificat documente pentru a masca încălcările Codului nostru, inclusiv permiţând studenţilor să lucreze nopţi şi / sau ore suplimentare şi, în unele cazuri, să efectueze lucrări care nu au legătură cu specialitatea lor. Persoanele responsabile din Pegatron au depus eforturi extraordinare pentru a se sustrage mecanismelor noastre de supraveghere”, se arată în declaraţia companiei.

Pegatron a transmis că neregulile au avut loc în campusurile sale din Shanghai şi Kunshan din estul Chinei şi că a luat „măsuri rapide” pentru a-şi consolida procedurile şi va adăuga respectarea codului de conduită la valorile utilizate pentru evaluarea conducerii superioare.

„După descoperirea acestei activităţi neconforme, am scos imediat lucrătorii studenţi de pe liniile de producţie şi am lucrat cu clienţii noştri şi experţi terţi pentru a face aranjamente adecvate pentru ca aceştia să se întoarcă la casele lor sau la şcoli, cu compensaţii corespunzătoare, alături de tot sprijinul necesar”, a transmis Pegatron într-un comunicat.

Cea mai valoroasă companie din lume se află în mijlocul producţiei de patru noi modele de iPhone cu 5G şi a lucrat cu Pegatron pentru a extinde asamblarea iPhone în afara Chinei.

Este puţin probabil ca aceste eforturi să fie afectate de această suspendare, care a fost raportată pentru prima dată de presa locală The Paper, deoarece acoperă doar afacerile noi.

Totuşi, mişcarea Apple oferă o deschidere către rivala Luxshare Precision Industry Co.

„Activitatea actuală a Pegatron legată de iPhone nu ar trebui să fie afectată. Cu toate acestea, este probabil ca Pegatron să piardă unele comenzi pentru noile telefoane Apple anul viitor în defovoarea Luxshare, care este gata să devină un nou asamblator de iPhone în 2021”, a declarat analistul GF Securities, Jeff Pu.

Apple se luptă de câţiva ani buni cu o serie de producători, după ce o explozie de sinucideri la partenerul principal Foxconn în 2010 a provocat indignare cu privire la mediul de lucru dur în care se fabrică gadgeturile de lux. La scurt timp după aceea, Apple a înăsprit standardele şi a început audituri la sutele de companii care produc componente pentru dispozitivele sale, ameninţând că va opri afacerile cu cei care sfidează legile muncii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite