Nicolae Ţucunel, preşedintele CCI Braşov: „Braşovul imobiliar este, încă, atractiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia braşoveană se poate relansa mai repede decât în restul ţării. Şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov spune că economia braşoveană şi-a regăsit un echilibru, înprivinţa industriei şi serviciilor.

Nicolae Ţucunel spune că, „în prezent, 40% îl reprezintă comerţul, care deţine o tradiţie la Braşov de 800 de ani. Se ştie că aici a fost un târg foarte puternic şi un vad comercial cunoscut la nivelul întregii Europe. Apoi, 33% din economie este industria, iar 27% serviciile şi turismul. Cred că am reuşit să găsim formula care poate asigura echilibrul economic. Poate va mai creşte zona serviciilor şi va mai scădea industria, dar nu semnificativ". 

CITEŞTE ŞI:

Nicolae Ţucunel, preşedintele CCI Braşov: Sărăcirea bugetarilor „omoară" privaţii

Braşov: Impozit de 40% pentru diferenţa dintre dobânzile băncilor străine în România şi ţara de origine

Nicolae Ţucunel: „Vom asista la falimentul unor primării"

Nicolae Ţucunel, preşedintele CCI Braşov: „Firmele străine au altă politică la noi faţă de ţara-mamă"

Puncte tari

Avantajele economiei braşovene sunt, în opinia peşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, poziţionarea geografică şi cadrul natural, extrem de avantajos pentru turismul. „Sunt foarte multe zone din judeţ care, dacă s-ar realiza programe pentru atragerea de finanţări europene, ar cunoaşte o dezvoltare economică incredibilă. Apoi, nu trebuie uitat gradul de educaţie al populaţiei, peste nivelul mediu al României, clima, tradiţiile şi istoria Braşovului. Un alt atu pentru dezvoltarea relaţiilor economice, este multiculturalismul oraşului. Nu în ultimul rând, vreau să menţionez că, în plină criză economică, Braşovul încă a rămas atractiv din punct de vedere imobiliar".

Puncte slabe

După cum menţionează toate delegaţiile oamenilor de afaceri care vin în vizită la Braşov, infrastructura este problema cea mai mare. „Suntem, foarte deficitari în privinţa infrastructurii de transport. Toţi investitorii care ne contacteaza la nivelul Camerei de Comerţ şi Industrie ne întreabă dacă există aeroport sau au posibilitatea de a ajunge la Braşov pe autostradă. Apoi, suntem deficitari şi în privinţa spiritului de organizare, din punct de vedere asociativ. Braşovul a rezistat în timp pentru că era organizat, de la breslele profesionale până la Casina Română. Un alt punct slab sunt controversele politice locale, cu efecte dezastruoase pentru comunitate, pe care, în loc să o adune, o dezbină. Apoi, nu există un plan urbanistic general pentru dezvoltarea întregii zone, care să elimine haosul existent în acest moment. Se construieşte la întâmplare, cu implicaţii majore în privinţa costurilor suplimentare plătite de comunitate pentru accese, la utilităţi etc.". 

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite