Nextebank a cumpărat 20% din acţiunile Băncii Carpatica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci acţionari ai Băncii Comerciale Carpatica (BCC), printre care şi omul de afaceri Ilie Carabulea, au vândut către Nextebank 20% din titlurile BCC.

„În data de 27 ianuarie Banca Comercială Carpatica (BCC) a fost informată de către avocaţii mandataţi ai lui llie Carabulea şi un numar de 4 acţionari ai Băncii Carpatica acţionând în mod concertat cu acesta conform hotărârii BNR 6 din data de 12 martie 2014 şi a ordinului BNR 17734 din 28 martie 2014 cu privire la faptul că aceştia vor vinde Nextebank un număr de 220.274.282 acţiuni ale băncii reprezentând în mod cumulat 20% din capitalul BCC”, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit, citat de Mediafax.

În urmă cu două zile Carpatica anunţa că Nextebank va subscrie, până la sfârşitul săptămânii, acţiuni în valoare de 98,66 milioane de lei la capitalul Carpatica.

Participaţia pe care ar dobândi-o Nextebank în urma subscrierii a 986.663.916 acţiuni BCC nou emise ar reprezenta o deţinere de 47% din noul număr total de acţiuni, iar în urma achiziţiei a 20% din numărul actual de acţiuni ar ajunge să preia controlul BCC, cu o participaţie care s-ar situa la peste 56%, mai transmite Mediafax.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite