Negriţoiu: Situaţia Astra Asigurări se va lămuri la sfârşitul lunii iulie. Atunci vom şti dacă avem un investitor la Astra sau Fondul de Garantare preia plăţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia Astra Asigurări, aflată în administrare specială, se va lămuri la sfârşitul lunii iulie, când se va şti dacă vreun investitor strategic este dispus să capitalizeze compania, în urma procesului de majorare de capital sau dacă obligaţiile de răscumpărare vor fi preluate de Fondul de Garantare.

„Suntem în plan, proiectul pentru restructurarea Astrei este în grafic, ultima acţiune, de majorare de capital, a fost aprobată ieri (miercuri – n.r.) în consiliul ASF. În următoarele săptămâni misiunea este adresată acţionarilor existenţi şi, ulterior, investitorilor strategic. Suntem în discuţie cu câţiva investitori strategici, ne implicăm şi noi la nivelul autorităţii. O să ştim dacă vreunul este realmente interesat şi structura tranzacţiei probabil în luna iulie“, a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit Mediafax.

El a explicat că majorarea capitalului are două faze. Prima se adresează celor aproximativ 200 de acţionari actuali în următoarele două-trei săptămâni, având opţiunea de participare şi acţionarul majoritar indirect, Dan Adamescu.

„Dacă are banii, n-are decât să-i bage (Adamescu - n.r.)! Faza a doua, pe care o aşteptăm în luna iulie, se adresează investitorilor calificaţi, care sunt investitorii strategici şi cei financiari, o parte dintre cei cărora ne adresăm au vizitat camera de date, au informaţiile preliminare şi o opinie, evident că decizia de investiţie e ceva mai complicată de atât. Între timp, administratorul special şi consultantul se întâlnesc cu investitori şi fac aşa-numitul roadshow, în care să încurajăm această investiţie, care nu este uşoară“, a spus Negriţoiu.

Majorarea capitalului social al Astra Asigurări va fi de aproape 425 milioane de lei, la 682,7 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 159,74 milioane acţiuni cu valoarea nominală de 2,66 lei. În octombrie 2014, Astra şi-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acţiuni noi către acţionarii existenţi.

După încheierea operaţiunii, capitalul social al asigurătorul a atins 257,8 milioane de lei, deţinut de The Nova Group Investments România SA - 72,75% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,23% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Preşedintele ASF a precizat că statul nu este interesat să preia Astra, pentru că „nici nu s-a discutat, nici nu am putea şi nici nu cred că e bine“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite