MRU a găsit vinovaţii pentru situaţia Oltchim: Cei doi miniştri şi premierul care i-au permis lui Dan Diaconescu să participe la licitaţie
0Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns privatizarea Oltchim sunt cei doi miniştri de resort şi premierul care au semnat un memorandum, în august acest an, pentru schimbarea procedurii referitoare la combinatul chimic vâlcean.
Ungureanu nu a pronunţat numele miniştrilor care au semnat memorandumul însă aceştia sunt ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, care l-a avizat, iar documentul a fost contrasemnat de premierul Victor Ponta.
Mihai Răzvan Ungureanu a explicat, într-o emisiune la B1 TV, că pe 12 februarie, atunci când el conducea Guvernul, Comisia Europeană a aprobat strategia de privatizare, apoi s-a intrat în faza de căutare a investitorilor. Pe 17 aprilie, potrivit spuselor fostului şef al executivului, existau mai mulţi investitori neangajaţi, iar Dan Diaconescu nu se afla printre ei.
El a explicat că erau prevăzute mai multe criterii printre care existenţa unui investitor strategic şi a unei proceduri privind datoria foarte mare a Oltchim, adică transformarea creanţelor în acţiuni. El a spus că Guvernul său a fost dărâmat în Parlament şi a mai apucat să aprobe o ordonanţă de urgenţă privind privatizarea.
Ulterior strategia iniţială a fost anulată şi înlocuită cu cea actuală din care condiţia privind investitorul strategic a dispărut.
Mihai Răzvan Ungureanu a completat că Oltchim Râmnicu Vâlcea produce mărfuri de valoare economică asigurată pentru care există piaţă de desfacere garantată şi că, prin profilul său, nu are concurenţă în sud-estul Europei.
adevarul.ro a mai explicat cum a ajuns Dan Diaconescu câştigător la Oltchim aici!