Monitorul preţurilor va fi gata peste câteva luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monitorul preţurilor este un site care va afişa preţurile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din coşul zilnic de consum al populaţiei FOTO AP
Monitorul preţurilor este un site care va afişa preţurile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din coşul zilnic de consum al populaţiei FOTO AP

Monitorul preţurilor, site-ul care va afişa preţurile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din coşul zilnic de consum al populaţiei, este deja în teste şi va fi gata în câteva luni, însă va fi disponibil doar pentru Capitală, a declarat Bogdan Chiriţoiu,  preşedintele Consiliului Concurenţei, pentru News.ro.

Proiectul „Monitorul preţurilor“ a fost anunţat pentru prima dată în iulie 2010, de către ministrul Economiei de la acea dată, Adriean Videanu, însă implementarea efectivă a fost întârziată până în 2016. 

„Monitorul preţurilor mă aştept să apară în câteva luni. Suntem la faza de teste, deci el există, funcţionează, numai în faza lui pe Bucureşti“, a afirmat Chiriţoiu, pentru News.ro.

Proiectul ar urma să îi ajute pe consumatori să afle unde pot găsi cele mai mici preţuri la produsele preferate. Totuşi, participarea lanţurilor de supermarketuri sau hipermarketuri este esenţială pentru succesul proiectului. 

„Aşteptăm să vedem câte din lanţurile de magazine vor accepta în final să participe. Şi cu siguranţă anul acesta vom lansa acest proiect pe Bucureşti“, a menţionat şeful Consiliului Concurenţei.

De când a anunţat că va gestiona acest proiect, principala problemă cu care s-a confruntat autoritatea de concurenţă a fost reticenţa marilor lanţuri de magazine de a se implica în proiect. 

„Însă există în Parlament o iniţiativă legislativă care ne-ar crea nouă baza legală să-i obligăm să ne dea nouă aceste informaţii“, a precizat şeful autorităţii anti-monopol.

De asemenea, autoritatea de concurenţă şi un proiect pentru preţurile carburanţilor. 

„Am propus Guvernului o serie de măsuri care să permită o intrare mai lesnicioasă a unor noi actori pe piaţa distribuţiei de carburanţi. Sper să se concretizeze planurile unor lanţuri de magazine de a intra pe piaţa de comercializare a combustibililor. Am vrea să vedem mai multă concurenţă între benzinării“, a menţionat Chiriţoiu.

În prezent, piaţa carburanţilor din România este dominată de patru mari lanţuri de benzinării: OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol, la care se adaugă câţiva jucători mai mici, precum Gazprom şi Socar. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite