MobiFon si Orange Romania au castigat doua licente de telefonie 3G

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) a desemnat, la sfarsitul saptamanii trecute, operatorii MobiFon si Orange Romania drept castigatorii licentelor de telefonie de generatia a

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) a desemnat, la sfarsitul saptamanii trecute, operatorii MobiFon si Orange Romania drept castigatorii licentelor de telefonie de generatia a treia (3G), informeaza un comunicat al MCTI. Cele doua companii au fost singurele care au depus, la 29 octombrie, oferte pentru achizitionarea a doua din cele patru licente 3G scoase la licitatie de Ministerul Comunicatiilor. "Incepand de astazi (vineri - n.n.) in Romania, doua companii detin licentele necesare pentru a oferi servicii de telefonie mobila de generatia a treia. Cei doi castigatori vor utiliza tehnologii aplicabile pentru standardul UMTS. Estimam ca pana in anul 2006 mai mult de un sfert dintre romani vor putea sa opteze pentru a utiliza aceste servicii de ultima generatie, si ma refer aici la videotelefonie si accesarea Internetului de mare viteza de pe telefonul mobil", a declarat ministrul Comunicatiilor, Adriana Ticau. Comisia de evaluare a stabilit ca ambele companii au indeplinit conditiile de participare in procedura de selectie comparativa, dovedind ca au acces la capitalul necesar pentru a realiza o retea pentru furnizarea de servicii de telefonie 3G si ca solutia prezentata in oferta este fezabila din punct de vedere tehnic.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite