Ministrul Muncii, despre pensiile ilegale din Mehedinţi: 7.000 de persoane ar fi primit bani ilegal, între 2011 şi 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Raluca Turcan
Foto: Facebook Raluca Turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a transmis, miercuri, la sfârşitul şedinţei de Guvern, că, în urma acţiunilor desfăşurate de Corpul de Control la Casa de Pensii din Mehedinţi, au fost constatate derapaje majore, circa 7.000 de oameni încasând ilegal pensii.

„A fost corpul de control la Mehedinţi. Acolo s-au înregistrat, cu siguranţă, derapaje majore şi informaţiile din spaţiul public, dar şi informaţiile de la faţa locului ne confirmă lucrul acesta. Cei mai afectaţi sunt beneficiarii Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi şi vom prezenta concluziile acestui raport şi posibile măsuri de acţiune şi de sancţiune”, a spus Raluca Turcan, potrivit Mediafax.

Ministrul a precizat că din raport va reieşi „şi neputinţa generată de cadrul legal de a sancţiona şefi de instituţie care nu îşi fac datoria”.

„Lucrul acesta îl voi aduce la cunoştinţă şi vom vedea mai departe cum vom acţiona”, a spus ministrul adăugând că se fac controale periodice peste tot în ţară, iar dacă vor apărea situaţii similar, acestea vor fi făcute publice.

„Se fac controale periodice la toate casele judeţene de pensii. Acolo vorbim, pe de o parte, de un conflict de muncă, pe de altă parte, de deficienţă managerială în Casa Judeţeană de Pensii şi dacă vom mai sesiza derapaje grave, care ies din funcţionalitatea normală a caselor judeţene de pensii, evident că nu vom ezita să verificăm mai în amănunt. 

Pot să vă spun că în legătură cu funcţionarea Caselor Judeţene de Pensii am tras câteva concluzii: sunt subdimensionate ca personal, sunt supraîncărcate ca atribuţii, departamentele juridice sunt sufocate ca urmare a proceselor prin care pensionarii îşi câştigă drepturile în instanţă”, a mai spus Turcan.

Potrivit ministrului Muncii, doar pe o casă judeţeană de pensii statul român plăteşte pentru asistenţa juridică, adică avocaţilor pensionarilor care îşi urmăresc drepturile în instanţă, aproximativ 250.000 de lei. 

La nivel naţional, aproximativ 10 milioane de lei sunt plătiţi de către statul român doar pentru asistenţa juridică a pensionarilor care şi caută dreptatea.

Peste 7.000 de persoane ar fi primit pensii ilegal între 2011 şi 2017, în Mehedinţi. Prejudiciul ar fi uriaş: de peste 9 milioane de lei.

Sarcini administrative mai puţine pentru microîntreprinderile cu până la 9 angajaţi

Ministrul a mai transmis, că în urma modificărilor la Codul Muncii adoptate, miercuri, în şedinţa de Guvern, microîntreprinderile cu până la 9 angajaţi vor avea mai puţine sarcini administrative de îndeplinit.

„De prevederile nou introduse privind flexibilizarea relaţiilor de muncă prin debirocratizare vor beneficia 445 000 de astfel de microîntreprinderi. Astfel, specificarea atribuţiilor postului se va putea face verbal, dar şi prin întocmirea fişei postului, cum se întâmpla până acum. Pentru asigurarea flexibilităţii relaţiilor de muncă, la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să-i comunice în scris fişa postului, cu specificarea atribuţiilor care îi revin. ”, a transmis ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, angajatorului cu până la 9 salariaţi i se dă posibilitatea să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare angajat, în condiţiile stabilite cu aceştia prin acord scris iar pentru debirocratizarea şi simplificarea procedurilor în domeniul resurselor umane, autorităţiile au propus eliminarea obligaţiei de întocmire a Regulamentului intern de către aceste microîntreprinderi.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite