Ministrul Muncii anunţă obiectivele regândirii legii salarizării. Cum vor fi protejate veniturile angajaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotot: Inquam Photos
Fotot: Inquam Photos

Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri are ca obiectiv, printre altele, reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, astfel încât eventuala eliminare a unor sporuri să fie compensată, iar angajatul să nu piardă din venituri, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Potrivit ministrului, printre obiectivele proiectului de regândire a legii salarizării şi a sistemului de sporuri se află şi eliminarea discrepanţelor salariale din sistemul bugetar dar şi restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate şi între domenii de activitate şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei.

În ceea ce priveşte personalul TESA din sănătate, ministrul a arătat că acesta este inclus în prezent în familia ocupaţională administraţie.

"Întrebaţi personalul TESA din sănătate şi o să vedeţi cine a tăiat salarii în România şi când: a făcut-o PSD în 2017, când a eliminat această categorie din familia ocupaţională în care activează, din punctul de vedere al salarizării, şi a inclus-o în altă categorie. Acest lucru înseamnă că li se aplică reguli diferite în ceea ce priveşte salarizarea - atât ca salariu de bază, cât şi în privinţa sporurilor: 85% în familia ocupaţională sănătate versus aproximativ 15% în cea de administraţie, unde e inclus personalul TESA din sănătate acum", a menţionat Raluca Turcan, pe Facebook. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite