Ministrul Finanţelor, despre naţionalizarea pensiilor private: Nu s-a discutat nici măcar în lift la MFP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Ştefan FOTO Adevărul

Naţionalizarea fondurilor private de pensii nu s-a discutat „nici în lift la Ministerul de Finanţe”, iar o intervenţie foarte dură a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) era cu siguranţă necesară, a declarat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, în cadrul emisiunii „În faţa ta”, difuzată duminică, la Digi24.

ASF a decis, la mijlocul acestei luni, sancţionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amendă de 750.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, după ce şi-a informat clienţii că ar fi existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private, recomandându-le să se informeze despre contextul pieţei.

Ministrul Viorel Ştefan a declarat că îi este greu să se pronunţe dacă decizia ASF a fost una corectă, dar era necesară o intervenţie dură în acest caz.

„Cu siguranţă era necesară intervenţia ASF într-o manieră foarte dură. Ce s-a întâmplat este fără precedent. Atunci când reprezentantul unei astfel de entităţi, care administrează resursele cetăţenilor, transmite către cetăţeni un mesaj de neîncredere în produsul respectiv, mesaj care pune semnul întrebării asupra siguranţei deţinerii lui, dat în administrare acelei entităţi, este fără precedent”, a declarat Ştefan, potrivit News.ro.

Întrebat asupra posibilităţii ca scenariul naţionalizării pensiilor private să vină chiar dinspre Ministerul Finanţelor, Ştefan a negat vehement.

„Este aberant. Nu s-a discutat nici în lift la Ministerul de Finante, sau în alte lifturi de la Parlament, despre un astfel de scenariu. Eu cred că cineva... Nu ştiu ce a urmărit”, a afirmat ministrul.

Ştefan a subliniat că acest scenariu nu s-a luat în calcul sub nicio formă şi nu există nicio raţiune economică pentru o astfel de măsură, în condiţiile în care pilonul II de pensii realizează un randament foarte bun.

Sancţiunea aplicată NN Pensii de ASF a fost cea mai mare amendă pe care instituţia a dat-o de la înfiinţare. În plus, ASF a decis retragerea autorizaţiei directorului general Raluca Ţintoiu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite